Modifica setarile cookie
Homepage  / Televiziune

ROventura, 2 martie 2024. Bușteni - „Poarta Bucegilor”

de Ioana Maria,

ROventura ne invită sâmbăta aceasta să călătorim, alături de George Mihai și Andreea Străvoiu, gazdele emisiunii, la „Poarta Bucegilor”, acolo unde vom descoperi probabil cea mai spectaculoasă stațiune de pe Valea Prahovei, așezată cu mâna, parcă, de Dumnezeu, în peisajul mirific al Bucegilor, stațiunea Bușteni.

ROventura, ediția de sâmbătă, 2 martie 2024 

Ajunși la Bușteni ne putem bucura de peisaje unice, dar ne vom încălzi sufletul și cu atracțiile culturale și istorice din stațiune, iar Castelul Cantacuzino este unul dintre acestea. Oriunde am merge, în stațiune, ne simțim  de parcă suntem vegheați de semeția Bucegilor și cu alt spirit vom înainta în călătoria noastră, după ce vom vizita acest loc încărcat de  spiritualitate. 

O incursiune de poveste surprinde călătorul de cum intră pe poarta Castelului Cantacuzino, un loc unic in care se simte farmecul epocii și unde ne vom bucura simțurile cu atmosfera care l-a fermecat și pe ”Nababul” Cantacuzino în anul 1911. Lucru știut, cei extrem de bogați au excentricitățile lor, iar castelul de la Bușteni se poate numără printre cele ale lui Gheorghe Grigore Cantacuzino, de la vremea aceea.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 10

Impunător și misterios, încă de la intrare, castelul ni se dezvăluie tot mai mult, pe măsură ce pașii ne poartă pe domeniul care îți așterne frumusețea Bucegilor la picioare, iar aura ”Nababului” e încă prezentă aici, la fiecare pas.

Deși a fost inițial doar un castel de vânătoare și apoi o reședință de vară, castelul păstrează amprenta personalităților vremii care au trecut pragul castelului, invitați fiind la recepțiile oficiale și la seratele muzicale organizate aici, și fiecare detaliu pe care îl observăm e însoțit de o poveste și dincolo de orice experiență, cartea de vizită a locului rămâne castelul, cu frumusețea care-l înconjoară.

Nu ratați sâmbătă, de la ora 14:45, o ediție de poveste ”ROventura”, cu George Mihai și Andreea Străvoiu, difuzată numai la Kanal D.

Credit foto: BLC Media

Citește și:

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te