Modifica setarile cookie
Homepage  / Televiziune

ROventura, 13 mai 2023. Călătorie prin Baia Mare, un loc de neuitat

de Andra Stana,

ROventura ne invită, sâmbăta aceasta, la Kanal D, să mergem, prin intermediul emisiunii, la Baia Mare, pentru a ne bucura de o incursiune prin lumea romantică, artistică, plină de frumos a locului.

ROventura, ediția de sâmbătă, 13 mai 2023

Pe lângă natură, tradiții, etnografie și folclor, Maramureșul atrage și prin istoria sa medievală, pigmentată cu legende incredibile și povești fermecătoare, motive care i-au atras pe roventurieni la Baia Mare. Fost mândru oraș minier, cu amintiri vii din perioada medievală, Baia Mare cucerește prin fermecătorul său centru istoric, pe care George Mihai și Andreea Străvoiu, gazdele emisiunii, ne invită să-l descoperim împreună.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 14

Artiștii și povestitorii dau frâu liber imaginației aici, unde fiecare cotlon al clădirilor istorice reprezintă un izvor de istorie și povești. Orașul are tradiție în arta plastică, deși oamenii apreciază arta în toate formele ei. Locuri în care să-ți umpli, astfel, sufletul de bucurie sunt la tot pasul în orașul castanilor. Un liant între generații trecute, școala de pictură băimăreană naște încă lucrări ce se vor transforma în zestre culturală, pentru generațiile viitoare.

Incursiunea prin lumea artiștilor maramureșeni continuă cu cea mai veche școală a pictorilor băimăreni, Colonia Pictorilor, un loc care respiră și astăzi miros de culori acrilice și muzică de pensule pe pânză.

Călătoria noastră nu se termină fără o binemeritată plimbare în aer liber, așa că admirăm, prin intermediul emisiunii, și parcurile din oraș, adevărate oaze de verdeață. 

Nu ratați o nouă ediție ”ROventura”, sâmbătă, de la ora 15:00, cu George Mihai și Andreea Străvoiu, la Kanal D. 

Credit foto: BLC Media

Citește și:

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te