Aceasta este Rose Marie Lanciu, de 12 de ani din Bârlad, iar premiul de 20.000 de euro i-a fost înmânat de Florin Piersic. Următoarele clasate, Raluca şi Gaia, au obţinut, fiecare, câte o excursie la Disneyland. Whitney Houston şi James Brown sunt artiştii care i-au purtat noroc lui Rose Marie pentru că interpretările sale au fost apreciate de cei cinci juraţi.
Aceştia au trăit la maximum bucuria micuţilor finalişti: “Felicitări tuturor îngeraşilor, mulţumesc lui Dumnezeu că am avut ocazia să fiu atât de aproape de voi în acest concurs minunat! Felicitări Rose Marie pentru evoluţia fantastică, pentru faptul că ai crescut atât de repede, chiar sub ochii noştri!”, a scris Lora pe contul său de Facebook.