De vreo 16 ani încoace, alături de colegii săi de la „România, te iubesc!”, Alex Dima străbate țara-n lung și-n lat pentru a realiza anchetele și reportajele de la Pro TV. Iar atunci când nu filmează ori nu este implicat în vreo acțiune caritabilă, jurnalistul se dedică familiei sale și pasiunii pentru meșteșugit. Și, uneori, și cântă…
Deși în cei peste 16 ani de când realizează reportaje și anchete la „România, te iubesc!” lucrurile par a nu se fi schimbat în țara noastră, Alex Dima are o altă viziune. Căci poate vedea oamenii și locurile în profunzime, chiar și atunci când nu filmează, ci doar cutreieră. Sau cântă…
Emisiunea de reportaje și anchete de la Pro TV a ajuns acum la sezonul 32 și este mai mult decât un etalon în branșă. Este o oglindă cât se poate de reală a tot ce înseamnă România, iar Alex Dima ne-a explicat cum s-au schimbat lucrurile din perspectiva sa.
„România, te iubesc!” a ajuns deja la sezonul cu numărul 32. În ce fel crezi că s-a schimbat țara asta de când le-o prezinți telespectatorilor cu bune și cu rele?
S-a mai relaxat, aș zice. Iar asta e un lucru bun. De obicei, noi jurnaliștii vedem jumătățile goale ale paharului pentru că ăsta e jobul nostru, să strigăm atunci când trenul nu ajunge la timp în gară. Dar uneori, foarte rar, ajunge la timp. Ar trebui să ne bucurăm când se întâmplă. Putem, cu ceva efort, să vedem și părțile bune. În cei 16 ani s-au schimbat multe. România arată altfel, mai bine. Avem mai multe drumuri, mai multe bucăți de autostradă, clădiri mai colarate, oameni îmbrăcați mai colarat. Începe să dispară griul, iar asta e o treabă minunată. Pentru că griul acesta în care ne-am tot îmbrăcat și l-am văzut în jurul nostru ne-a afectat. Ei bine, de ceva timp, cu finanțări europene, cu oameni care au mers prin alte părți și au adus acasă exepriența din vest, lucrurile încep să se miște. Noi, la „România, te iubesc!”, tot sperăm într-o schimbare de mentalitate și comportament. Și încă suntem optimiști.
Și cât de mult te-ai schimbat tu în în acet timp, în cei peste 15 ani de când realizezi reportaje și anchete pentru acest format?
În primul rând, începe să schimbe și la mine culoare. Ușor, albul câștigă tot mai mult teren. Prin barbă, breton… Nu cred, însă, că m-am schimbat foarte mult. Mă uit uneori la materialele de la începuturile noastre. Eram mai alert atunci când le citeam. Acum, m-am mai așezat un pic. În rest, am același chef de muncă atunci când simt potențialul unei povești, același chef de hălăduit prin munți și păduri și același haz.
Dincolo de emisiune, tu și colegii tăi formați o a doua familie. Ce vă unește atât de mult? În afară de pasiunea pentru profesia voastră…
Hazul. De necaz de multe ori. Povestim și râdem mult de pățaniile pe care le trăim. Suntem o familie și cred că petrecem împreună, de multe ori, mai mult timp decât cu familiile noastre. Despre care știm și ne tot povestim. Copiii noștri au crescut împreună, noi am crescut împreună. O familie.
Cât de prezent e micul ecran în viața ta și după orele de program? Ce urmărești?
După program e timp pentru familie, pentru copii. Încerc să reduc tot mai mult ecranul. Atât de TV, cât și de telefon. Timpul trăit cu familia trebuie să fie timp de calitate. Asta nu înseamnă că am scos tv-ul din casă. Atunci când e însă pornit, e pe tot felul de emisiuni care relaxează, care dau un alt suflu. De pe afară, în special.
Cum gestionezi prezența device-urilor în viața copiilor tăi? Sara este adolescentă, Achim… încă foarte mic…
E greu să stai împotriva curentului. În fapt, nici nu mi-am propus asta. E bine să folosești curentul pentru a rămâne în picioare. Așa că fiica mea are acces la device-uri pentru că pe ele își face temele, culege informații, discută cu prietenii. Știe cât și cum să le folosească. Feciorul ascultă muzică pe telefon. S-a obișnuit să îl audă atunci când se joacă sau face diverse. Are câteva melodii care îi plac și le tot ascultă. Știe de unde să le schimbe. Bineînțeles că are tendința, dacă îi permitem, să stea pe telefon. Problema lui e că… nu-i permitem.
Ce îți place să faci cel mai mult când ai timp doar pentru tine?
Să umblu. Prin păduri, pe malul apei, să trag cu praștia, să meșteresc în atelier diverse, să rămân rezemat de un copac și să ascult pădurea. Îmi place să evadez cu rucsacul, cavalul și praștia. Din păcate, se întâmplă tot mai rar.
Și ce ai mai meșteșugărit în atelierul tău de la țară?
Ultima piesă a fost un postament din doage de butoi pentru o lucrare din metal făcută de un artist. În atelier n-am mai reușit să intru în ultima vreme. Dar urmează pentru că am ceva planuri. În vara asta mi-am propus să-i construiesc feciorului o căsuță în copac. Așa că o să am mult de lucru.
La un moment dat, te-am văzut pe Instagram cântând la caval. Stăpânești și alte instrumente?
N-aș îndrăzni să spun că îl stăpânesc. Încep să-i pătrund tainele. Mă liniștește sunetul cavalului, e o combinație de bucurie și jale. Cumva, mi se pare că mixtul acesta e sunetul României. Cu un ochi râzi, cu altul plângi. Așa suntem noi.
Se apropie și Paștele. Care suntplanurile? Unde vei merge, anul acesta?
Sunt în discuție cu niște oameni tare faini pentru a realiza ediția din Ziua Învierii. O să ajung la ei în curând să-i filmez și să le spun povestea. Paștele, ca de fiecare dată, îl petrec la muncă. Transmitem live și în acest an Slujba Învierii. După care, o să fie timp cu familia. Multe zile la rând mi-am propus să petrec împreună cu ei. Și așa se va întâmpla, am nevoie, au nevoie. Să stăm împreună. Vă recomand tuturor să vă faceți timp pentru voi și pentru cei de lângă voi. În definitiv, asta e tot ce contează și cu asta rămânem.