Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Rolurile de până acum ale Dianei Dumitrescu

26 August 2011

Pregătirile pentru lansarea celui mai nou serial din MediaPro, muzicalul „Pariu cu viaţa' (un fel de la „Cu un pas înainte' combinat cu „Glee', producţia foarte la modă peste Ocean) sunt pe ultima sută de metri. Fiecare săptămână mai aduce o ştire despre distribuţia sau subiectul serialului care duce o bună parte dintre vedetele Acasă la Pro TV. Până când vom vedea primul episod (programat pentru mijlocul lui septembrie), să rememorăm rolurile Dianei Dumitrescu, unul dintre sex-simbolurile serialului, postului şi României.

Păcatele Evei (2005)

Picture 1 of 7

Păcatele Evei (2005). În povestea plasată în lumea vedetelor din Bucureşti (cu Oana Zăvoranu, Lili Sandu şi Alexandru Papadopol ca protagonişti), Diana Dumitrescu, aflată atunci la debut, era Greta, fotomodel la agenţia de modele.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare