; s
Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Printesa diana rochie de mireasa

Rochia de mireasă a prinţesei Diana va fi expusă la Palatul Kensington

27 April 2021

În aceast an, rochia de mireasă a prințesei Diana va fi expusă la palatul pe care l-a numit odată acasă, în cadrul expoziției intitulată „Royal Style in the Making', între 3 iunie 2021 şi 2 ianuarie 2022.Această expoziție va marca prima expunere publică a rochiei la Palatul Kensington din 1995.

Prințul William și prințul Harry și-au dat acordul pentru ca rochia purtată de mama lor să fie expusă public ca element central al  noii expoziții care se va desfășura la Palatul Kensington, informează cei de la People. 

Faimoasa rochie a fost proiectată de designerii Elizabeth și David Emanuel și a fost admirată de întreaga lume pe 29 iulie 1981 când prințesa Diana s-a căsătorit cu prințul Charles.

Această expoziţie va explora relaţia unică dintre creatorii de modă şi clienţii regali', potrivit unui comunicat de presă. Vizitatorii vor putea să descopere şi alte piese istorice, cum ar fi o ținută rară purtată în 1937 de regina mamă. 

 

Rochia de mireasă a prințesei Diana, expusă pentru prima dată în 25 de ani. Ținuta a intrat în istorie

Afișarea rochiei de mireasă va da startul unei perioade de sărbătoare la palat în onoarea regretatei prințese. În iulie, William, în vârstă de 38 de ani, și Harry, în vârstă de 36 de ani, vor dezvălui statuia mult așteptată a mamei lor pe terenul palatului. Diana – care a murit în 1997 în urma unui accident de mașină la Paris – ar fi împlinit 60 de ani pe 1 iulie.

Rochia de mireasă a Dianei avea un decolteu elegant, cu guler înfrumusețat cu dantelă și mâneci voluminoase. Rochia, care a fost brodată cu aplicații din dantelă, a devenit iconică pentru trena  spectaculoasă încrustată cu perle, care a umplut culoarul catedralei în ziua nunții sale.

 Vezi galeria foto >

Iată câteva detalii despre rochia de mireasă a prințesei Diana:

  • Rochia are încrustată peste 10.000 de perle și are o trenă de peste 7 metri
  • Prințesa abia a încăput în trăsura cu care a fost transportată la catedrală. Ținuta sa este confecționată din mult material și, din cauză că trena a fost foarte lungă a fost prinsă inevitabil în portiera trăsurii. Astfel, putem observa că prințesa avea câteva cute vizibile pe rochie în timpul nunții sale. 
  • Rochia de mireasă a prințesei Diana a fost brodată cu dantelă Carrickmacross. Acest tip de dantelă este folosit de familia regală încă de pe vremea Reginei Maria a Marii Britanii.
  • Vălul a fost mai lung decât trena. Au fost folosiți 123 m2 de material tulle.
  • Pentru că prințesa Diana a slăbit extrem de mult înaintea evenimentului, rochia a fost ajustată cu 14 cm în talie.
  • Diana a avut la îndemână o umbrelă din același material cu rochia, în caz că plouă.

 

Trena rochiei de mireasă a prințesei Diana rămâne cea mai lungă din istoria regală și are un corset montat cu panouri față și spate din dantelă antic Carrickmacross care aparținuse inițial reginei Maria, străbunica lui Charles.

 

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare