O nouă ediție a emisiunii Survivor România a fost difuzată aseară, 3 mai 2023, la Pro TV. Un nou concurent a părăsit competiția prezentată de Daniel Pavel. La plecarea din concurs, a izbucnit un scandal.
de Andra Stana,
O nouă ediție a emisiunii Survivor România a fost difuzată aseară, 3 mai 2023, la Pro TV. Un nou concurent a părăsit competiția prezentată de Daniel Pavel. La plecarea din concurs, a izbucnit un scandal.
Săptămâna aceasta, Ștefania Stănilă și Robert Moscalu au fost cei doi concurenți propuși pentru eliminare la Survivor România 2023. Ștefania a fost nominalizarea colectivă a tribului, iar Robert a fost nominalizat de Andrei Krișan, care a fost purtătorul colanului de imunitate.
Cuprins
Robert Moscalu este cel mai nou concurent care a fost eliminat de la Survivor România 2023. Fostul Războinic a părăsit competiția din Republica Dominicană în ediția de miercuri, 3 mai 2023.
Înainte să anunțe cine pleacă de la Survivor România, Daniel Pavel i-a rugat pe cei doi concurenți propuși spre eliminare să spună câteva cuvinte.
„Dacă până acum n-am leșinat în viața asta, acum sigur o să leșin. Am emoții foarte mari pentru că sunt la primul meu consiliu și nu îmi doresc să plec acasă. Am atât de mari emoții încât nici nu știu ce să spun.. Aștept să îmi spuneți cine a plecat acasă și sper să nu fiu eu. Simt că mai pot, simt că mai am multe să-mi demonstrez mie și mi-ar plăcea din suflet să rămân în concurs”, a spus Ștefania.
Robert a fost extrem de emoționat și a început să plângă înainte de a afla dacă va rămâne sau nu în competiție:
„Mă mușcam de limbă să nu plâng, dar… Nu plâng pentru că pot pleca acasă, ci pentru că mi-au venit în minte multe imagini cu oamenii ăștia frumoși și nu pot să mă abțin. Nu plâng că voi pleca acasă, ci că o să îmi fie dor de oamenii ăștia. Nu mă așteptam să fiu apropiat de niște oameni cu care nu mi-am dorit eu să fiu prieten, dar după 4 luni am ajuns să îmi fie dor. Nu mai am cuvinte. A fost cea mai emoționantă nominalizare dintre cele 4 și m-a bulversat, cutremurat…”, a spus Robert.
Imediat după aceea, Daniel Pavel a anunțat că Robert Moscalu este concurentul eliminat de la Survivor România 2023.
Robert a părăsit competiția Survivor România cu lacrimi în ochi! Concurentul nu își dorea deloc să plece din concurs în acest moment.
„Îmi doream să rămân în concurs. Vreau să le mulțumesc celor care m-au susținut, oamenilor de lângă mine cu care am conviețuit 4 luni, dumneavoastră… E uimitor ce am trăit, m-am dezvoltat pe toate planurile posibile.. O să îmi fie dor de Survivor România”, a spus el.
După ce și-a luat rămas bun de la foștii colegi, Robert a îmbrățișat-o pe Andreea Moromete, care s-a arătat afectată de decizia telespectatorilor. Aceasta a avut o criză uriașă de plâns și de nervi și a țipat de față cu toată lumea.
„De ce mereu oamenii reali și corecți au de suferit?”, a spus ea.
Obiecte dragi de acasă. Așa s-a numit recompensa pusă la bătaie la Jocul de Comunicare de miercuri seară. Câștigătorul a primit niște lucruri dragi de acasă și a putut desemna și alți trei concurenți pentru a se bucura de premiu. Pe 3 mai, jocul pentru comunicare a fost câștigat de Andrei Krișan.
Pentru a se bucura de recompensă, i-a ales pe Carmen, Ștefania și Dan Ursa. Astfel aceștia au avut parte o surpriză imensă: câte un obiect, dar și câte un video de la cineva din familie.
Carmen a primit o pernă, Krișan o ganteră, Ștefania un ursuleț alb și mare, iar Dan un desen făcut de fiica lui, imprimat pe un tricou. ”Au fost lacrimi de fericire”, a admis Andrei, fericit după această șansă.
Survivor România revine luni, marți și miercuri, de la 20:30, la PRO TV și, în avans, pe VOYO! Nu ratați noile ediții ale acestui sezon.
Sursa foto: Instagram, Pro TV
Citește și: