Se pare că starul filmului “Iron Man – Omul de oţel 2” (care are premiera pe 30 aprilie) va face echipă cu regizorul Sam Mendes pentru a-l readuce la viaţă pe Vrăjitorul din Oz.
Acţiunea noii pelicule, care este un prequel al celei clasice din 1939 cu Judy Garland în rolul principal, se va desfăşura tot în oraşul Emerald şi va avea titlul “Oz The Great and Powerful”.
Conform femalefirst.co.uk., filmul regizat de Sam Mendes (fostul soţ al actriţei Kate Winslet) va avea la bază mai multe fragmente din cărţile lui Frank Baum şi va spune povestea unui tânăr magician de la circ care ajunge pe un tărâm magic după ce cade cu balonul.
Pentru că filmările la cea de-a 23-a peliculă din seria cu James Bond au fost amânate pe termen neprecizat, Mendes îşi îndreaptă atenţia acum spre Vrăjitorul din Oz, iar Robert Downey Jr. ar fi cea mai bună variantă pentru a-l interpreta pe celebrul personaj.