După ce citeşti toate scrierile lui Arthur Conan Doyle despre Sherlock Holmes, îţi dai seama de ce a prins atât de bine versiunea britanicului Guy Ritchie, în ciuda diferenţelor de tonalitate. Holmes-ul literar e impecabil îmbrăcat, mereu înconjurat de un nor tabagic, arogant cu poliţiştii şi flatat de laude.
Holmes-ul modern aparţine noii generaţii, care vede filmul la cinema, cu o cutie de popcorn în braţe: umblă rupt, la nevoie intră fără jenă în jupoane de damă şi se dă cu mult ruj pentru a se deghiza, glumeşte uşor şi des şi e mare amator de bătăi, oriunde şi oricând.
Ritchie a dat lovitura cu primul film, acum doi ani, care – la un buget de 90 de milioane de dolari – era un pariu nesigur pentru Warner Bros. Cele peste 524 de milioane au fost adunate la box-office cu un scenariu infuzat de acţiune şi de personalitatea carismatică a lui Robert Downey Jr., dar care păstra esenţialul poveştii: prietenia cu Watson, slăbiciunea pentru hoaţa Irene Adler (Rachel McAdams, care reapare şi în acest al doilea film, într-un rol simbolic) şi duşmanul lui, geniul criminal Moriarty.
Citeşte textul integral în revistă