Robbie Williams a recunoscut că își face singur injecții cu testosteron de două ori pe săptămână, scrie femalefirst.co.uk.
Artistul în vârstă de 37 de ani a spus că injecțiile îl ajută să lupte cu moleșeala și cu lipsa de vlagă. El a adăugat că testosteronul îl face să se simtă mai sănătos. Mai mult, chiar doctorii i-ar fi recomandat acest tip de hormoni, care cresc potența.
”Asta iau toți bărbații din Los Angeles care arată de 40 de ani, când ei de fapt au 60. Le îmbunătățește sănătatea, memoria, părul, pielea”, a spus Robbie Williams.
”Am fost să văd un doctor de la Hollywood. Mi-a luat analize de sânge. M-am întors. Mi-a spus <>”, a povestit Robbie.
Asta se pare că l-a convins pe Robbie să apeleze la injecțiile cu hormonii HGH. Iar după o vreme, a spus Robbie Williams, asta i-a schimbat viața.