Rob Lowe (50 de ani) povesteşte în cartea lui autobiografică, „Love Life”, că a ratat şansa de a juca în serial, alegând un rol similar în producţia TV „Dr. Vegas”, care a fost anulată după doar cinci episoade, în 2004.
„M-au sunat producătorii unui viitor serial ABC, «Anatomia lui Grey». Am fost de acord să mă întâlnesc cu ei. Am citit scenariul şi mi-a plăcut mult. Era bine scris şi captivant. Mi-au spus din prima «Am fi încântaţi să-l joci pe Derek Shepherd». Dar eram nehotărât. «Anatomia…» avea un scenariu mult mai bun, nu se putea face comparaţii… dar am ales «Dr. Vegas»”, povesteşte Lowe.