„Este o activitate care mă ţine ocupat. Lucrez patru sau cinci nopţi pe săptămână. Călătoresc mereu, sunt tot timpul pe drumuri, iar pictatul este mai interesant decât să stai degeaba într-o cameră de hotel. Când ai atât de mult timp liber şi nu ştii ce să faci, cel mai bine este să fii creativ.
Am început în 2005. La început desenam pe calculatorul personal. Apoi m-am decis să scot desenele la imprimantă.
Foloseam culori acrilice când am început să iau lecţii de pictură. Profesorul mi-a spus să încerc vopseaua. Acum vând picturile, iar banii se duc la Fundaţia Lotus”, a spus Ringo Starr (71 de ani).
Cântăreţul şi-a expus de curând tablourile la Galeriile Pop International din New York, iar preţurile variază între 20 şi 800 de dolari.