Rihanna (24) a explicat, într-un interviu acordat revistei Rolling Stone, că nu a permis ca părerile celorlalţi să îi stea în cale.
„Chiar dacă va fi o greşeală, va fi greşeala mea. Am decis că pentru mine este mai important să fiu fericită” , a declarat artista.
Zvonurile despre o posibilă împăcare au apărut în urmă cu mai multe luni, chiar înainte de lansarea piesei interpretată în duet „Nobody’s Business”, în noiembrie.
În 2009, dintr-o criză de gelozie, Chris Brown i-a dat mai mulți pumni cântăreței. Totul a fost foarte mediatizat, mai ales că întâmplarea a avut loc cu puțin timp înainte de decernarea premiilor Grammy.
Rapperul a fost condamnat la muncă în folosul comunităţii, a fost obligat să urmeze cursuri de controlare a acceselor de furie, a primit un ordin de restricţie şi se află încă în perioada de libertate condiţionată.
Cântăreaţa născută în Barbados i-a mărturisit realizatoarei americane Oprah Winfrey, într-un interviu acordat în august 2012, că ea şi Chris Brown au acum „o relaţie de prietenie foarte apropiată” şi că ea încă îl iubeşte.
„Îl iubesc cu adevărat. Cel mai important lucru pentru mine este ca el să fie liniștit. Mie nu mi-e bine dacă el e nefericit sau se simte încă singur. Îmi pasă. Chiar contează dacă el își găsește liniștea”, a spus artista.