Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete străine

Ricky Gervais revine cu sezonul trei din serialul „Viața de apoi”

de Redactia Tvmania

Foarte apreciat pentru umorul, sensibilitatea și inteligența sa, serialul „Viața de apoi”, de la Netflix, cu Ricky Gervais (58 de ani) în rolul principal, va avea un nou sezon. 

Conform hollywoodreporter.com, actorul tocmai a semnat un contract cu platforma de streaming pentru sezonul trei din „Viața de apoi”, primele două sezoane ale producției fiind disponibile deja pe Netflix. Creator, în trecut, al altor seriale de mare succes, precum „Figuranți” sau „The Office”, Ricky Gervais interpretează aici un jurnalist văduv care se închide în sine după moartea soției sale, respingându-i pe toți cei care vor să se apropie de el, dar care treptat începe să-i accepte pe cei din jur. 

Actorul a postat pe Tweeter un mesaj adresat fanilor, în care a spus:

„Pentru că foarte mulți dintre voi au apreciat și sezonul al doilea din «Viața de apoi» și l-au plasat din nou în vârful audienței, oamenii atenți de la Netflix mi-au sugerat să mă pun pe treabă și să le mai dau un sezon. E doar vina voastră”. 

Contractul încheiat între Ricky Gervais și Netflix e valabil pentru mai mulți ani, în cadrul său fiind stipulate și câteva numere speciale de stand-up comedy pe care le va susține acesta. Chiar înainte de perfectarea contractului, Gervais declarase că ar putea exista și un al treilea sezon. 

„Pentru prima oară în viață, aș accepta să fac încă un sezon din serial, a spus el atunci. Îmi plac prea mult personajele, îmi place tipul pe care îl joc, ador oamenii, orașul și câinele din poveste. Însă nu aș face nimic dacă serialul nu ar fi pe placul publicului. Dacă, atunci când voi discuta cu cei de la Netflix, ei o să-mi spună că povestea a făcut vâlvă, voi reveni cu ea”. 

 

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te