Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Ricky Gervais „se retrage în glorie” de la Globuri

20 January 2011

Inevitabilul s-a întâmplat. Ricky Gervais, comicul britanic care a deranjat starurile hollywoodiene cu glumele făcute pe parcursul celei de-a 68-a ediţii a Globurilor de Aur, este sigur că nu va mai repeta experienţa în 2012.

.

Glumele lui Ricky Gervais au lăsat urme adânci în memoria starurilor de la Hollywood, printre ţintele englezului numărându-se Charlie Sheen, Robert Downey Jr., Steve Carrell, Tim Allen, scientologii, pelicula „Turistul” (şi actorii din rolurile principale, Angelina Jolie şi Johnny Depp) şi chiar organizatorii Globurilor de Aur – Hollywood Foreign Press Association.

.

Urmăriţi câteva dintre momentele „speciale” ale galei:

http://www.youtube.com/watch?v=72HAlrdOjKQ

Reporterii site-ului TMZ.com l-au abordat pe comicul britanic, pentru a-l întreba dacă va mai prezenta Globurile de Aur în 2012.

„Cred că de două ori ajunge. N-am să repet experienţa. Mi-a plăcut mai mult cum a ieşit gala aceasta faţă de cea de anul trecut”, a declarat Ricky Gervais.

Deşi au generat multe ştiri post-eveniment, glumele actorului n-au fost gustate nici de organizatorii Hollywood Foreign Press Association (HFPA), iar preşedintele Philip Berk se declară „neimpresionat” şi consideră că Ricky Gervais a întrecut măsura.

„Unele dintre lucrurile pe care le-a spus erau inacceptabile. HFPA nu acceptă în nici un caz glumele referitoare la indivizi”, a spus Philip Berk.

După gala din 16 ianuarie, reprezentanţii HFPA au făcut cu greu faţă valului de plângeri primite de la agenţii vedetelor care s-au simţit lezate de glumele lui Gervais.

În plus, susţine Philip Berk, asociaţia pe care o conduce nu ştia ce urma să spună comicul britanic pe scenă: „Când îl angajezi pe Ricky Gervais te aştepţi la orice”.

.

Cine ştie de glumă?

Chiar dacă nu va mai prezenta următoarea ediţie a Globurilor de Aur, Ricky Gervais spune că s-a distrat pe cinste la gala din 16 ianuarie: „Preţ de trei ore, în fiecare an, Hollywood-ul este speriat de mine. Este grozav”.

De altfel, actorul a avertizat cu o lună înainte de gală că va renunţa la mănuşi anul acesta, însă nu se aştepta la un asemenea deznodământ.

Nu toate starurile au considerat că prestaţia lui Ricky Gervais a fost dezastroasă, ba dimpotrivă, iar câteva au postat mesaje pe Twitter în favoarea sa.

Legendarul Larry King a scris: „Organizatorii Globurilor nu au dreptul să se plângă de Ricky Gervais. El face ce ştie mai bine. De ce ar trebui să-i surprindă?”

Actriţa Elizabeth Banks este de aceeaşi părere: „Cred că Ricky Gervais a fost hilar. Actorii nu ştiu de glumă”.

Chiar şi Hugh Hefner, una dintre „victimele” lui Gervais, i-a luat apărarea: „Globurile de Aur au fost explozive. Au făcut mişto de toată lumea, inclusiv de mine şi de Crystal (n.r. – logodnica sa de 24 de ani). A fost o seară grozavă”.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...

Articole similare