; s
Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Rezistenţa anticomunistă, pe marile ecrane

11 November 2010

„Portretul luptătorului la tinereţe', filmul care încearcă să recupereze o parte importantă a istoriei României, se lansează în cinematografe din 19 noiembrie.

Unul dintre cele mai ambiţioase filme realizate în ultimii ani în România, în termeni de subiect şi de producţie, „Portretul luptătorului la tinereţe' este primul episod dintr-o trilogie care se numeşte „Aproape linişte' şi care va continua cu povestea Elisabetei Rizea şi cu cea a fraţilor Toma şi Petre Arnăuţoiu.

În distribuţie se numără: Constantin Diţă (în rolul lui Ion Gavrilă Ogoranu), Ionuţ Caras, Dan Bordeianu, Bogdan Dumitrescu, Alexandru Potocean, Alin Mihalache, Radu Iacoban, Paul Ipate, Andrei Mateiu, Mihai Constantin, Răzvan Vasilescu, Mimi Brănescu, Bogdan Stanoevici, Mihai Bica.

Înainte de a-şi regiza filmul de debut, Constantin Popescu a fost asistent de regie/ producţie la patru dintre filmele lui Lucian Pintilie şi regizor secund al lui Francis Ford Coppola la „Tinereţe fără tinereţe'. Primul său scurtmetraj, „Apartamentul (2004), a fost distins cu Marele Premiu al Juriului la Veneţia. Au urmat „Canton, „Drezina şi „Apă, toate selecţionate în festivaluri internaţionale şi premiate. Constantin Popescu este şi unul dintre regizorii filmului-omnibus „Amintiri din Epoca de Aur'. Cel de-al doilea lungmetraj al său, „Principii de viaţă', a avut premiera în această toamnă la Festivalul de la San Sebastian.

.

Intră aici pentru a vedea trailerul oficial al peliculei “Portretul luptătorului la tinereţe”.

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare