Modifica setarile cookie
Homepage  / Recomandări

Revelion 2024 la TVR Cultural: concerte cu mari artiști internaționali și filme româneşti, intrate deja în Arhiva de Aur

de Ioana Maria,

Program de sărbătoare şi la Revelionul TVR Cultural, unde puteţi urmări filme româneşti, intrate deja în Arhiva de Aur, dar concerte inedite.

Revelionul marilor concerte TVR Cultural

Pentru cei care doresc să înceapă sărbătoarea cu eleganţă şi graţie, TVR Cultural propune, de la ora 20:00, „Balul vienez” de la Timişoara, un eveniment ce reprezintă nu doar o ocazie de socializare, ci și un angajament în sprijinirea proiectelor caritabile și educaționale. Balul Vienez Timișoara a devenit, în decursul a zece ani, un simbol al generozității, luminii și frumuseții pe care oamenii o pot aduce în viețile comunității, în spiritul Timișoara Capitală Culturală Europeană 2023. Evenimentul a fost prezentat de Roxana Morun şi Bogdan Stănescu.

Trei mari concerte vă aşteaptă de Revelion la TVR Cultural. Spunem „La mulţi ani, 2024!”, la ora 22:00, alături de melodiile trupei Byron (Dan Byron la voce, chitară și flaut, Dan Georgescu la chitară, Sergiu „6” Mitrofan la pian și clape, László Demeter la bas și Andrei Ilie la tobe), care te poartă într-o călătorie prin universul complex al gândurilor și trăirilor recurente, al anxietăților și întrebărilor existențiale, toate împletite subtil cu un fir de speranță.

De la ora 23:05 Bună seara domnule Caragiale* Momente, schiţe de I.L.Caragiale (partea I). Personaje celebre, portrete impecabil conturate, întipărite în mintea şi sufletul cititorilor sau spectatorilor – de la Dl. Goe, cu care am făcut cunoştinţă poate chiar la grădiniţă sau în şcoala primară, până la Vizită, Bubico sau Petiţiune şi Tren de plăcere – vor face deliciul telespectatorilor în programul de Revelion.

Spunem „LA MULTI ANI 2024!” alături de Concert „The Mono Jacks”, o poveste despre perseverență, dăruire și urmărirea până în pânzele albe a visurilor care te definesc.

La ora 1,41, vă invităm la un film de comedie, „SECRETUL LUI BACHUS”(România, 1983), în regia lui Geo Saizescu, cu Ştefan Mihăilescu Brăila, Sebastian Papaiani, Dem Rădulescu şi Octavian Cotescu Victor, un ziarist incisiv, descoperă o serie de nereguli într-o întreprindere agricolă de stat. Investigaţiile sale vor scoate la iveală escrocheriile comise de către gestionarul unui depozit de vinuri, poreclit Bachus. Deşi sprijinit de o adevărată reţea de acoliţi, Bachus nu se va putea feri la nesfârşit de braţul justiţiei.

De la ora 3:37 telespectatorii TVR Cultural sunt invitaţi la un concert susţinut de Irina Sarbu Band cu piese de jazz standard, etnojazz, samba, bossa nova, tango, muzică românească interbelică şi muzică franceză.
Întâmpinăm dimineaţa cu umor, de la ora 5:00, alături de cea de-a doua parte a programului „Bună seara domnule Caragiale* Momente, schiţe de I.L. Caragiale.

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te