; s
Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Resident evil movie

„Resident Evil” va deveni serial Netflix

01 September 2020

După luni de planificare și o căutare intensă a unui realizator potrivit pentru proiect, Netflix a anunțat oficial realizarea a opt episoade din serialul „Resident Evil', scrie hollywoodreporter.com. 

Andrew Dabb, creatorul producției de succes „Supernatural: Aventuri în Lumea Întunericului' (difuzată în România de Pro TV), va fi scenarist și producător executiv. „Resident Evil' are la bază popularul joc video omonim de la sfârșitul anilor ’90, care s-a vândut în peste 100 de milioane de exemplare. Acesta a inspirat și celebra serie de filme cu Milla Jovovich, cea mai de succes franciză cinematografică realizată după un joc video, care la rândul său a avut încasări globale de 1,2 miliarde de dolari. 

Primele două episoade vor fi regizate de Bronwen Hughes („The Walking Dead'). Acțiunea va fi plasată în două intervale diferite. Prima parte le va înfățișa pe surorile Jade și Billie Wesker, în vârstă de 14 ani, care vor descoperi în orașul Raccoon lucruri necurate, însuși tatăl lor ascunzând secrete periculoase. 

A doua etapă a acțiunii va avea loc după 16 ani, pe un Pământ populat de 15 milioane de oameni și 6 miliarde de monștri – oameni și animale purtători de virus T. Jade, în vârstă de 30 de ani, se va lupta să supraviețuiască, bântuită de amintiri chinuitoare despre tatăl și sora ei. 

Printre producțiile viitoare inspirate de jocuri video se numără și serialul Netflix „The Witcher', care are în lucru un spin-off, cu acțiunea plasată înainte de cea din sezonul difuzat deja. 

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare