Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Repetiţiile de la „Dansez 10”, în plină desfăşurare

11 October 2010

Adela Popescu îsi consideră partenerul de dans "o revelaţie" şi un om de la care are foarte multe de învăţat.

Vedetele noului sezon Dansez pentru tine'au început deja de câteva zile repetiţiile pentru prima ediţie, programată vineri, 15 octombrie, la Pro TV, iar semnele efortului fizic nu au întârziat să apară.

.

Plini de vânătăi, cu febră musculară, cu dureri mari la muşchi despre care nici nu ştiau că există şi chiar cu accidentări la spate, vedetele sezonului zece simt deja cât de greu este să încerci să împlineşti un vis prin dans.

Adela Popescu, Paula Seling, Doiniţa Oancea, Nicola, Răzvan Fodor, Jorge, Bogdan Vlădau şi Octavian Strunilă s-au ataşat deja de partenerii lor de dans , şi-au testat rezistenţa la efort şi abilităţile de dansatori şi au parte, după caz, fie de somn mai lin, fie de insomnii date de repetarea coregrafiei în minte şi numărarea paşilor în gând.

Adela Popescu, actriţa din serialul „Iubire şi onoare' de la Acasă, l-a descoperit în primele zile de repetiţii pe „Michael Jackson în copilărie'. Aşa îi spun ea şi ceilalţi colegi de ring partenerului ei, Alexandru, care este un veritabil artist.

Pe lângă faptul că iubeşte muzica, dansul şi literatura, Alexandru, care este student la Facultatea de Arte, i-a arătat Adelei Popescu şi mapa lui de picturi:

„Alex este o revelaţie pentru mine, realmente am cunoscut un om deosebit, de la care am foarte multe de învăţat', povesteşte Adela Popescu care, de când a început repetiţiile de dans are corpul „ciuruit' de vânătăi.

Când nu este la Buftea, la repetiţii, Adela îşi repetă în gând coregrafia cu ajutorul unui filmuleţ pe telefon în care îi are dansând pe Alexandru, partenerul ei, şi pe Victoria Bucun, coregrafa lor.

Şi dacă, înainte de „Dansez pentru tine', Adela avea fobie de a dormi singură în casă, de câteva zile, de când a început repetiţiile, s-a vindecat şi doarme ca un prunc din cauza oboselii şi a efortului pe care îl depune în fiecare zi.

.

Vezi aici poze cu ceilalţi concurenţi la repetiţii.

Doiniţa Oancea şi Claudiu

Picture 1 of 7

Doiniţa Oancea, Minodora din serialul „Moştenirea” de la Pro TV, simte că are febră musculară din firul de păr şi până în talpă, însă repetiţiile i se par productive, pentru că ea şi partenerulei, Claudiu, prind repede mişcările propuse de coregraful lor, Bursucu’. Chiar dacă îşi împarte ziua între „Dansez pentru tine” şi filmările pentru serial, Doiniţa se simte plină de energie, pentru că îi place la nebunie echipa pe care o face alături de partenerul ei, Claudiu, şi de coregraful mereu pus pe şotii şi pe show, Bursucu’.


Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare