Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Quentin Tarantino

Regizolul Quentin Tarantino şi soţia sa aşteaptă primul lor copil

22 August 2019

Regizorul american Quentin Tarantino, în vârstă de 56 de ani, și soția lui, cântăreața și modelul israelian Daniella Pick, în vârstă de 35 de ani, au anunțat că vor avea un copil și că vestea i-a făcut extrem de fericiți. 

În ultimele luni, cuplul s-a aflat în turneul de promovare al celui mai recent film al lui Tarantino, „A fost odată la… Hollywood', care are deja încasări de 183 de milioane de dolari la nivel global și despre care se crede că va primi numeroase nominalizări la Oscarurile din 2020. Quentin și Daniella Tarantino s-au cunoscut în 2009, la Festivalul de Film de la Ierusalim, unde regizorul se afla pentru promovarea filmului său „Ticăloși fără glorie', au început să iasă împreună în 2016 și s-au căsătorit acum nouă luni.  

Conform site-ului Indiwire.com, Tarantino a amintit și cu acest prilej intenția sa de a-și încheia cariera regizorală, cu toate că și-a dorit dintotdeauna să realizeze zece filme în total, iar „A fost odată la… Hollywood' este abia al nouălea. Deși sunt siguri că va mai trece ceva timp până când Tarantino Jr. va avea voie să vadă creațiile tatălui său, jurnaliștii nu s-au putut abține să-l întrebe cu ce filme și-ar dori să își înceapă micuțul „cariera' de cinefil. Însă regizorul n-a fost prins deloc nepregătit în materie de filme pentru copii, mărturisind, spre deliciul tuturor, că dansul antologic al Umei Thurman din „Pulp Fiction' a fost inspirat de un alt moment celebru, dansul superbei pisici Ducesa din animația clasică „Pisicile aristocrate', realizată de Walt Disney în 1970. 

 

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare