Homepage  / Ultimul număr

Regina vine la Bucuresti

Regina vine la Bucuresti

de Redactia Tvmania

Madonna canta pentru prima data in tara noastra, pe 26 august, in Parcul Izvor. Fanii adevarati ai cantaretei americane nu trebuie sa rateze un spectacol care se anunta unic!

Madonna este, incontestabil, „regina muzicii pop”. In 2007, Cartea Recordurilor o numea cea mai de succes artista, topul Forbes 2009 anunta ca a castigat 110 milioane de dolari in ultimul an, iar ultimul ei turneu – „Sticky & Sweet” – a fost un succes pe plan mondial (a fost turneul cu cele mai mari incasari al unui artist solo – 280 de milioane de dolari, pana in decembrie 2008). Din cele 85 de spectacole (cel din Liubliana a fost anulat recent, motivandu-se „dificultati logistice”, in timp ce presa scrie ca nu s-au vandut destule bilete) face parte si aparitia pe scena din Parcul bucurestean Izvor, pe 26 august. Pe site-ul myticket.ro sunt in continuare disponibile bilete pentru concert, cu preturi intre 120 si 800 de lei.

Chiar daca, financiar, o duce perfect, in ultimii doi ani, cantareata a trecut printr-o perioada mai proasta pe plan personal. Fratele ei, Christopher Ciccone, a scris o carte neautorizata despre ea, a divortat de al doilea ei sot (Guy Ritchie) si a obtinut cu greu dreptul de a adopta o fetita din Malawi. Dar Madonna (50 de ani) a stiut sa treaca cu stil peste toate hopurile: isi intretine tonusul in sala de forta si in bratele modelului brazilian Jesus Luz (22 de ani), va lansa pana la finele anului inca doua carti pentru copii din seria „English Roses” si a inceput lucrul la al treilea album de greatest hits, „Celebration”.

de Monica Popescu

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton