Homepage  / Ultimul număr

Rege la Cannes

Rege la Cannes

de Redactia Tvmania

Regizorul Cristian Mungiu a oferit o lectie cinematografica de prima mana la Festivalul de Film de la Cannes, unde si-a adjudecat fara drept de apel Palme D’Or si premiul FIPRESCI cu filmul sau, „4 luni, 3 saptamani si 2 zile”.

Sunt rare ocaziile cand media internationale sunt invadate cu stiri pozitive despre Romania. De obicei suntem confruntati cu articole care nu ne pun intr-o lumina favorabila, iar descoperirea unor etichete departe de a fi magulitoare se repeta in mod constant. Suntem confundati in mod frecvent cu ungurii, iar localizarea noastra pe harta pare o sarcina destul de complicata. Un om a schimbat insa cu o viteza ametitoare felul in care presa se raporteaza la Romania, iar numele lui este Cristian Mungiu. Regizorul nascut la Iasi a surclasat la festivalul de film de la Cannes nume de marca ale cinematografiei precum Quentin Tarantino, David Fincher, Kusturica, fratii Coen, Wong Kar Wai sau Sokurov si a castigat fara drept de apel Palme D’Or cu filmul sau „4 luni, 3 saptamani si 2 zile”. Mungiu a reusit sa cucereasca in egala masura criticii internationali care i-au acordat premiul FIPRESCI si membrii juriului, care au ajuns la un acord unanim in privinta meritelor lui. Si pentru ca bucuria sa fie completa, si pelicula „California Dreamin’ (nesfarsit)” a talentatului regizor Cristian Nemescu, disparut dintre noi anul trecut in urma unui absurd accident de circulatie, a generat valuri de admiratie si a obtinut premiul „Un Certain Regard”. Aceeasi distinctie era insusita acum doi ani de Cristi Puiu cu filmul „Moartea Domnului Lazarescu”. Deja se vorbeste in termeni elogiosi in publicatii prestigioase precum „Le Figaro”, „New York Times” sau „The Guardian” despre dominatia filmelor romanesti si despre noul tip de cinematografie de arta pe care il propun.
Desi la prima vedere performanta lui Mungiu pare incredibila, ea nu a aparut din senin, ci este cea mai recenta si cea mai notabila dintr-un sir lung de reusite ce au inceput sa curga in ultimii ani dar care, din pacate, nu au beneficiat tot timpul de promovarea potrivita. Nae Caranfil, Hanno Hofer, Radu Muntean, Radu Jude, Constantin Popescu, Ruxandra Zenide, Cristi Puiu, Catalin Mitulescu si Corneliu Porumboiu au luat premii care practic au pregatit acest triumf senzational al lui Mungiu.

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton