Întoarcerea muşchetarilor – film artistic –
Întoarcerea muşchetarilor – film artistic –
Naţional TV – 20.15
.
(Return of the Musketeers).
Muschetarii sunt eroii preferaţi a nenumarate generaţii de telespectatori. Filmul din această seară este o ecranizare a romanului „După douăzeci de ani” scris de Alexandre Dumas. D’Artagnan (Michael York) se reuneşte cu vechii lui camarazi, Porthos (Frank Finlay), Athos (Oliver Reed) şi Aramis (Richard Chamberlain) pentru a lupta „toţi pentru unul şi unul pentru toţi”. Kim Cattrall interpretează rolul lui Justine de Winter, Philippe Noiret îl portretizează pe Cardinalul Mazarin, iar Geraldine Chaplin apare în rolul reginei Anna.
Richard Lester a mai regizat două filme cu acelaşi subiect: în 1973 – „Cei trei muschetari”, iar în 1975 – „Cei patru muschetari”. De altfel, muschetarii lui Dumas au făcut o adevărată carieră la Hollywood. Filmul „Întoarcerea muschetarilor” este dedicat actorului Roy Kinnear (interpretul rolului Planchet). Actorul a murit căzând de pe cal în timpul filmărilor.
.
– emisiune de divertisment –
Antena 1 – 20.30
.
Mărţişorul le-o readuce românilor pe Mihaela Rădulescu, într-o emisiune carnaval – Mărţişor sub acoperire. Show-ul va fi unul de excepţie, cu momente pentru toate vârstele şi toate gusturile. Momente umoristice, momente muzicale, dans, jonglerii, prezentare de lenjerie intimă sunt doar cateva dintre lucruile pe care telespectatorii le pot urmări luni seara la Antena 1. Printre invitaţii Mihaelei Rădulescu se vor număra Corina Chiriac, Teatrul Masca, Rodica Popescu Bitănescu, Tania Popa, Cristina Cioran, Fiesta Cabaret, Bob Taylor şi alţii.
.
.
– film artistic –
Pro Tv – 20.30
.
(Beyond Loch Ness ).
James Murphey se ocupă cu studiul animalelor aparent dispărute. Deoarece se află într-o permanentă căutare a monstrului din Loch Ness, pentru că legendara creatură îi omorâse tatăl şi îi lăsase lui o cicatrice pentru tot restul vieţii, James află cu stupoare că monstrul a migrat din Scoţia până în Lacul Superior din nordul Statelor Unite ale Americii printr-o serie complicată de tuneluri subterane. Împrejurimile liniştite ale Lacului Superior nu vor mai fi niciodată la fel, pentru că atunci când localnicii realizează ce teroare s-a abătut asupra lor, nimeni nu mai are curajul să intre în apă. Un singur om a supravieţuit confruntării cu Nessie şi acela este chiar James Murphey. Acesta ştie că adversarul său este fără pereche, dar este decis să se răzbune cu orice preţ. Rămâne de văzut dacă James va supravieţui celei de-a doua întâlniri cu monstrul, sau dacă localnicii din împrejurimile lacului vor deveni hrană pentru bestie.
.
– film artistic –
Kanal D – 22.30
.
(Calendar Girls)
Dramă/Comedie, 2003
.
Un grup de bătrâne doamne, membre ale Women’s Institute, îşi leapădă de tot hainele şi pozează pentru un calendar din a cărui vânzare să strângă bani pentru spitalul în care soţul uneia dintre ele e tratat de leucemie. Iniţiativa lor kamikaze le face cunoscute şi peste Ocean, iar epilogul se scrie la Hollywood – prilej numai bun pentru câteva considerente despre presiunea celebrităţii asupra acestor femei devenite senzaţii peste noapte.
.
– film artistic –
Prima TV – 23.15
.
(Rhapsody in Bloom)
Dramă, SUA, 1998
.
După moartea comnatei sale, Lilah Bloom (Penelope Ann Miller) a început să se ocupe de fratele ei, Mitch (Ron Silver), şi de cei trei copii ai lui. Când Mitch o cunoaşte pe Debra (Caroline Goodall), Lilah nu vrea să rămână singură şi începe o relaţie cu muzicianul Jack (Craig Sheffer). Mitch şi Debra se despart, însă Lilah este mulţumită de viaţa ei şi nu este dispusă să renunţe la ea.
.