Modifica setarile cookie
Homepage  / Timp liber / Recomandări

De Paște, stațiile locale TVR difuzează piese de teatru din arhiva de aur, cu Amza Pellea, Silvia Popovici, Radu Beligan

de Redactia Tvmania

 

Cu ocazia Paștelui, Teatrul Național de Televiziune prezintă „Mușcata din fereastră”, „Mazurka”, „Ușa de la baie”, „Tren de plăcere”. Piesele de teatru vor fi transmise de stațiile locale TVR. 

Sâmbătă, 1 mai, la ora 20.30* pe TVR Timișoara:  „Mușcata din fereastră”, de Victor Ion Popa. Regia artistică: Olimpia Arghir. O producție TVR din 1987

În distribuție: Silvia Popovici, Petre Gheorghiu, Ştefan Radof, Mihai Mereuţă, Mariana Procopie, Mihai Verbiţchi, Eugen Cristea, Andrei Duban

Iată ce spunea autorul piesei în ajunul premierei din 4 octombrie 1929: „Muşcata din fereastră” e camionul de pe care îmi descarc toate bagajele de amintiri ale copilăriei mele. Acţiunea se petrece în lumea de la ţară, iar personajele sunt: un învăţător, un preot, un băiat de arendaş şi alţii. Este o lume pe care am cunoscut-o şi am trăit-o ani de zile.”

Duminică, 2 mai, la ora 20.00*, pe TVR 3: PREMIERĂ TV – „Mazurka” 

Regizor artistic: Alexander Hausvater

Regizor TV: Silviu Jicman

Producător: Teatrul Dramaturgilor Români

Realizat sub cheia replicii „Toți iubesc muzica, dar nu și omul”, spectacolul îl aduce în prim plan pe OMUL Chopin, incapabil să iubească, să mențină o relație.

În distribuție: 

LARI GIORGESCU – Chopin

ANTOANETA COJOCARU – femeia în alb/ Constance/ Delphine/ femeia moartă/ Claire/ Contesa Wodzinska/ Madame Lenormand/ Sand/ Lady Rothschild

GAVRIL PĂTRU – omul în negru/Witwicki/ De Custine/ Liszt/ Bocage)

„Marele compozitor Frederic Chopin era o dilemă pe două picioare: pe-o parte un geniu muzical fără nicio comparație, pe de cealaltă parte, un om care nu și-a găsit nici fericirea, nici dragostea ideală. Așa că întâlnirea cu Chopin poate fi una în care vă veți vedea într-o reflexie, într-o oglindă. În compania celor trei actori, Antoaneta Cojocaru, Gavril Pătru și Lari Giorgescu veți descoperi o lume nouă și veți avea răspunsul la întrebarea dacă Chopin a compus sau nu o operă națională poloneză, prima operă națională poloneză”. (Alexander Hausvater)

Spectacolul a fost preluat în cadrul stagiunii Teatru în TVR 2020, proiect derulat de Televiziunea Română în parteneriat cu Ministerul Culturii şi Primăria Sectorului 1.

Producător – Ana Preda / Producători delegați –  Diana Dumitru, Ion Roșioru. Manager proiect Teatru în TVR 2020 – Demeter András István.

În luna mai – e rai la TVR Iași : mari actori, mari dansatori, mari regizori ai teatrului românesc de televiziune

Luni, 3 mai, la ora 19.00*, pe TVR Iași – un spectacol din Arhiva de Aur TVR: Ușa de la baie, de Neil Simon.

Regia artistică: Olimpia Arghir. Traducere de Radu Nichita

În distribuție: Amza Pellea, Carmen Stănescu, Oana Pellea, Marian Lepădatu

În pragul nunții fiicei, o familie de bogătași își vede afacerile și averea periclitate. Închisă în baie, tânăra mireasă refuză să coboare în salonul  unde are loc ceremonia nupțială. Singura persoană ce o poate convinge pare a fi viitorul soț…

Marți, 4 mai, la ora 19.00*,  pe TVR Iași – alt spectacol din Arhiva de Aur TVR: „Tren de plăcere”, de I. L. Caragiale, spectacol filmat în anul 1979. 

Din distribuție: Radu Beligan, Silvia Dumitrescu Timică, Ion Lucian, Rodica Tapalagă, Coca Andronescu, Constantin Dinulescu, Alexandru Beligan, Valeria Gagialov, Mircea Ștefănescu, George Paul Avram, Dorin Moga, Alexandru Hasnaș. 

 
PE ACELAȘI SUBIECT
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te