Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri / Televiziune

Recomandări TV. Ce filme puteți urmări de Paște 2021 pe micile ecrane

de Redactia Tvmania

Paștele vine cu patru zile de sărbătoare la TV. În cele ce urmează, vedeți ce filme au programat posturile tv pentru perioada Paștelui.

Iată ce filme vor fi difuzate de posturile tv de la noi în perioada vineri, 30 aprilie – luni, 3 mai. Sunt, desigur, multe filme tematice de Paște, dar și-au făcut loc și comedii, drame sau filme istorice.

Recomandări TV pentru vineri, 30 aprilie

Downton Abbey

Sursa: Hepta

Vineri, 30 aprilie, ora 20.00, Film Now

Filmul continuă povestea din serialul „Downton Abbey”. În 1927, cei din clanul Crawley, condus de Sir Robert (Hugh Bonneville), și angajații lor se pregătesc de vizita regelui George al V-lea și a reginei Mary. Sosirea alaiului regal provoacă emoții în rândul gazdelor și animozități în bucătărie. Maggie Smith apare în rolul lui Lady Violet, iar Michelle Dockery este Lady Mary.

Scenariul este scris tot de Julian Fellowes, creatorul serialului.

Povestea slujitoarei

Vineri, 30 aprilie, ora 20.00, HBO sau ora 22.30, HBO 3

Al patrulea sezon al serialului „Povestea slujitoarei”, care a fost lansat deja pe HBO Go, se anunță intens: o mișcare de rezistență începe să prindă puteri în Gilead, iar June (Elisabeth Moss) este mai hotărâtă ca oricând să-și recapete libertatea, nu numai a ei, ci a tuturor. 

Fericire cu orice preț

Vineri, 30 aprilie, ora 20.00, Prima TV

După ce își pierde copilul într-un accident, Claire (Jennifer Aniston, nominalizată la Globul de Aur), rămâne cu răni fizice și psihice, care o fac să devină dependentă de pastile. Vestea sinuciderii unei femei din grupul ei de suport o șochează.

Iisus din Nazareth (III)
Vineri, 30 aprilie, ora 20.30, Antena 1
Filmul lui Franco Zeffirelli despre Iisus Hristos se încheie astăzi cu partea cea mai cutremurătoare. Iisus (Robert Powell) este dus pe Golgota și răstignit de romani, nu îna­inte de a fi batjocorit. Nominalizări la BAFTA şi Emmy.

Iisus din Nazareth (III)

Vineri, 30 aprilie, ora 20.30, Antena 1

Filmul lui Franco Zeffirelli despre Iisus Hristos se încheie astăzi cu partea cea mai cutremurătoare. Iisus (Robert Powell) este dus pe Golgota și răstignit de romani, nu îna­inte de a fi batjocorit. Nominalizări la BAFTA şi Emmy.
 
 

Pompei (I, II)

Vineri, 30 aprilie, ora 21.00, Național TV

În 79 d.Hr., Pompei era unul dintre cele mai frumoase oraşe ale Imperiului Roman. El a fost şters de pe faţa Pământului de erupţia Vezuviului, dar a rămas un mister fas­­cinant peste secole. În rolurile principale, Maria Gra­zia Cucinotta, Lorenzo Crespi și Andrea Osvart.

Patimile lui Hristos

Vineri, 30 aprilie, ora 22.10, TVR 1

Mult mediatizat şi la fel de controversat, filmul lui Mel Gibson face referire la ultimele douăsprezece ore din viaţa lui Iisus Hristos. În Gădina Ghetsimani, aproape de muntele Măslinilor, Iisus (James Caviezel) e trădat de Iuda Iscarioteanul (Luca Lionello). Condamnat pentru blasfemie, e dus în faţa guvernatorului roman Pilat (Hristo Shopov) care pune în mâinile mulţimii soarta Mântuitorului. În rolul Fecioarei Maria apare actriţa Maia Morgenstern, rolul Mariei Magdalena fiindu-i atribuit Monicăi Bellucci. Nominalizări la Oscar pentru imagine, coloană sonoră şi machiaj. Filmările au avut loc în Italia.  

Maria Magdalena

Vineri, 30 aprilie, ora 23.30, Pro TV

Tahar Rahim și Rooney Mara în „Mary Magdalene” (2018). Sursa foto: Hepta
 
Evenimentele se petrec în Țara Sfântă, sec. I. Maria Magdalena (Rooney Mara), pleacă din satul natal sfidându-și familia tradițională, pentru a se alătura unei noi mișcări sociale radicale. Ea aderă la grupul condus de Iisus din Nazaret (J. Phoenix).

Recomandări TV pentru sâmbătă, 1 mai:

 

Barabbas

Sâmbătă, 1 mai, 20.00, Național TV

Inspirat de romanul lui Par Lagerkvist, câștigător al Premiului Nobel pentru literatură, filmul urmărește destinul și devenirea lui Barabbas (Billy Zane). Acesta a fost criminalul ales de mulțime în locul lui Iisus, spre a fi salvat de la moarte în ajunul Sărbătorii Pascale.
 

Regatul Cerului

Sâmbătă, 1 mai, 20.00, Pro TV

În timpul Cruciadelor, fierarul francez Balian (Orlando Bloom) este abordat de Godfrey de Ibelin (Liam Neeson), care susţine că este tatăl lui. Fierarul este convins să i se alăture acestuia în luptele pentru eliberarea Ierusalimului. O pace fragilă e menţinută acolo de Regele creştin Baldwin al IV-lea (Edward Norton). Orlando Bloom a fost premiat la Festivalul de Film European pentru rolul său. Filmul a avut un buget de 130 de milioane de dolari.
 

Eu sunt Sam

Sâmbătă, 1 mai, 20.00, Happy Channel

Deşi are un retard mental, Sam (Sean Penn, nominalizat la Oscar pentru rol) are o fetiţă (Dakota Fanning), pe care o creşte singur. Când aceasta împlineşte şapte ani şi intelectul ei devine mai dezvoltat decât cel al tatălui ei, autorităţile vor să i-o ia.
 

 

Arca vieții

Sâmbătă, 1 mai, 20.10, TVR 2

Filmul e încă o interpretare a evenimentelor biblice din timpul lui Noe. Într-o lume populată de păcătoși, Noe (David Threlfall) aude un glas celest care îi ordonă construi­rea unei arce, singura care putea supraviețui potopului. Familia nu îl ia în serios, cu excepția soției.
 

Misterul înălțării

Sâmbătă, 1 mai, 20.30, Pro Cinema

În anul 33 d.Hr., tribu­nul roman Clavius (Joseph Fiennes) și ajutorul lui, Lucius (Tom Felton), primesc misiu­nea de a afla adevărul despre ceea ce s-a întâmplat cu Iisus în săptămânile de după răstignire. În rolul Pilat din Pont, Peter Firth.
 

Labirintul lui Pan

Sâmbătă, 1 mai, 21.30, Prima TV

La Festivalul de la Cannes, după vizionare, filmul a primit 22 de minute de aplauze. În Spania, în 1944, trupele lui Franco conduse de căpitanul Vidal (Sergio Lopez) îşi stabilesc tabăra lângă o moară veche. Aici, Vidal se mută cu noua lui soţie (Ariadna Gil) şi cu Ofelia (Ivana Baquero), fata ei. Copila se refugiază într-un labirint imaginar, în care legile sunt făcute de un faun. Iniţial, personajul Ofelia avea doar nouă ani; impresionat de talentul Ivanei Baquero, regizorul del Toro l-a modificat, astfel încât actriţa de 11 ani să îl poată juca. Trei premii Oscar, pentru categorii tehnice, şi alte trei nominalizări – scenariu original, cel mai bun film străin şi coloană sonoră.

 

Recomandări TV pentru duminică, 2 mai:

Sursa foto: DIVA

Era și timpul

Duminică, 2 mai, ora 20.00, DIVA

La 21 de ani, Tim Lake (Domhnall Gleeson) află de la tatăl său (Bill Nighy) că toți bărbații din familia lor dețin puterea de a călători în timp. Tim nu poate să schimbe cursul istoriei, ci doar ce se întâmplă sau s-a întâmplat în viața lui. Pentru a-și face propria lume mai bună, decide să își găsească o iubită. Când se mută din Cornwall la Londra pentru a studia ca să devină avocat, o cunoaște pe Mary (Rachel McAdams), o tânără frumoasă, dar foarte nesigură pe ea. Tim se va folosi în repetate rânduri de călătoria în timp pentru a-și face viața perfectă, dar sunt lucruri pe care nu le poate schimba. În rolul lui Charlotte, prietena surorii lui, Margot Robbie.

Aladdin

Duminică, 2 mai, ora 20.00, Pro TV

În adaptarea modernă a animației cu același nume din 1992, Aladdin (Mena Massoud) este un pungaș crescut în mahalaua Ahgrabah, care se îndrăgostește de prințesa Jasmine (Naomi Scott). Încercând să intre în palat ca să vorbească cu ea, este prins de vizirul Jafar (Marwan Kenzari), care îl forțează să devină complice la un plan malefic. Aladdin ajunge astfel la Peștera Minunilor, unde găseşte o lampă fermecată, în care era captiv un duh (Will Smith).

 

Vagabondul

Sursa foto: National TV

Duminică, 2 mai, ora 20.00, Național TV

Acesta este unul dintre cele mai cunoscute și iubite filme indiene din toate timpurile. Din cauza unei neînțelegeri, mama lui Raju (Raj Kapoor) este alungată de soțul ei, judecătorul Raghuath. Crescut pe străzi, Raju ajunge un delincvent și chiar vrea să-și ucidă tatăl.

Greenland

Duminică, 2 mai, ora 20.00, Film Now

Când o cometă uriașă pune în pericol existența vieții pe Pământ, John (Gerard Butler), soția sa (Morena Baccarin) și fiul lor pornesc spre Groenlanda. Știrile terifiante îi fac să descopere binele și răul din oameni și să-și intensifice lupta pentru supraviețuire.

Jocuri riscante

Duminică, 2 mai, ora 22.30, Pro Cinema

Dependența de jocuri de noroc îl face pe Paul Keller (Steven Pasquale) să-și piardă slujba de pe Wall Street. Îndatorat, se mută în Brooklyn împreună cu soția. Acolo îl întâlnește pe Marino, un puști priceput la numere, și cei doi devin agenți de pariuri.

Dumbo

Duminică, 2 mai, ora 22.30, Pro TV

Max Medici (Danny DeVito), proprietarul unui circ, le cere lui Holt Farrier (Colin Farrell) și copiilor săi să aibă grijă de un elefănțel cu urechi supradimensionate. Curând se află că Dumbo poate zbura, iar circul atrage atenția antreprenorului V.A. Vandevere.

Recomandări TV pentru luni, 3 mai:

Al șaptelea fiu

Luni, 3 mai, ora 20.00, Film Now

Tom (Ben Barnes) a aflat, la capătul unei viziuni, că este „al șaptelea fiu al unui al șaptelea fiu”, este recrutat de maestrul Gregory (Jeff Bridges). Acesta are timp doar până la următoarea lună plină să-l an­treneze pe Tom pentru a o prinde pe vrăjitoarea Malkin.
 

Desperado

Luni, 3 mai, ora 20.00, Filmcafe

Un trubadur misterios (Antonio Banderas) vrea să se răzbune pe Bucho, un cap mafiot care i-a ucis soţia. „El Mariachi” se transformă într-o maşină de ucis. De partea lui este Carolina (Salma Hayek), de care se şi îndrăgosteşte. Quentin Tarantino apare în rol secundar. 
 

Regina deșertului

Luni, 3 mai, ora 21.00, Național TV

Filmul prezintă povestea lui Gertrude Bell (Nicole Kidman). Scriitoare, călătoare în jurul lumii, exploratoare, Bell a realizat hărţi şi a fost ataşat politic pentru Imperiul Britanic în Orientul Mjlociu, la sfârşitul secolului al XIX-lea.
 

Fata din vecini

Luni, 3 mai, ora 21.30, TNT

Matthew (Emile Hirsch) este un elev de liceu care se pregăteşte pentru colegiu. Totul se dă peste cap când frumoasa Danielle (Elisha Cuthbert) se mută în casa vecină, iar cei doi se îndrăgostesc. Băiatul află că tânăra este actriţă porno.
 

Pumnul asasinului

Luni, 3 mai, ora 22.20, TVR 1

Povestea ne duce înapoi în timp, în anii de formare a lui Ryu (Mike Moh) și Ken (Christian Howard). Fără să știe, tinerii sunt ultimii care practică stilul cunoscut ca Ansatsuken – Pumnul asasinului. În alte roluri, Togo Igawa şi Joey Ansah.
 

Stăpânul inelelor: Frăția inelului

Luni, 3 mai, ora 22.30, HBO

Ecranizare după J.R.R. Tolkien. Tânărul hobbit Frodo Baggins (Elijah Wood) primeşte de la unchiului său, Bilbo (Ian Holm), Inelul Unic, un instrument al puterii absolute. Frodo este însărcinat de vrăjitorul Gandalf (Ian McKellen) să ducă inelul magic în hăul de la capătul Pământului, pentru a fi distrus. După un popas în ţara elfilor, unde se leagă frăţia inelului, Frodo porneşte, alături de opt temerari, într-o călătorie legendară. 
 

 

Motelul groazei

Luni, 3 mai, ora 23.35, AMC

Amy (Kate Beckinsale) şi David Fox (Luke Wilson) călătoresc împreună, deşi sunt în prag de divorţ. La un motel, se uită la un film horror de pe o casetă găsită în cameră şi îşi dau seama că scenele sunt filmate în încăperea unde dorm ei.
 
PE ACELAȘI SUBIECT
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te