Modifica setarile cookie
Homepage  / Cinema / Vedete străine

Reacția lui Kevin Costner, după ce filmul „Horizon: An American Saga – Chapter 1” a fost ovaționat la Cannes. „Îmi pare rău că a trebuit să aplaudați atât de mult”

de Andreea Hentea,

Sosit la Festivalul internațional de film de la Cannes (desfășurat între 14 și 25 mai) pentru a-și prezenta așteptatul nou film, „Horizon: An American Saga – Chapter 1”, Kevin Costner a fost vizibil emoționat de aplauzele energice ale publicului. El a mulțumit și a vorbit și despre următorul film al francizei.

„Horizon: An American Saga – Chapter 1” (2024), noua producție scrisă, regizată și produsă de Kevin Costner, care îl are, de asemenea, în rolul principal, este prima parte a unei francize ambițioase, care urmărește colonizarea Vestului american pe o perioadă de cincisprezece ani, înainte și după Războiul Civil.

„Îmi pare rău că a trebuit să aplaudați atât de mult ca să înțeleg că ar trebui să spun ceva”, a spus Kevin Costner râzând, dar având și lacrimi în ochi după ce filmul său a fost ovaționat timp de șapte minute, iar spectatorii din Palatul festivalului au scandat: „Kevin! Kevin! Kevin!”, a scris variety.com.

„Sunteți atât de buni și este un moment extraordinar, nu doar pentru mine, ci și pentru actorii care mă însoțesc, pentru cei care au crezut în mine și au continuat să lucreze cu mine. Nu mai există un loc ca acesta. Nu îl voi uita niciodată, și nici copiii mei”, a declarat cineastul.

Kevin Costner a fost însoțit la festival de fiicele lui cu prima soție, Cindy Silva – Annie (40 de ani) și Lily (37 de ani), precum și de copiii săi și ai lui Christine Baumgartner, a doua soție – Cayden (17 ani), Hayes (15 ani) și Grace (13 ani).

O ambițioasă dramă western

O poveste îmbibată de sânge și conflicte, „Horizon: An American Saga” relatează extinderea Vestului american, atât din perspectiva crescătorilor de vite, a fermierilor și a soldaților care își construiau un viitor în acele locuri, cât și a băștinașilor care se stabiliseră primii acolo. Seria de filme este un proiect profund personal pentru Kevin Costner, care a contribuit cu o parte substanțială din averea proprie la realizarea filmului de peste 100 de milioane de dolari, ipotecându-și inclusiv ferma.

Deși cineastul a avut parte de o reacție atât de entuziastă după încheierea proiecției, au existat și spectatori care au părăsit sala pe parcursul celor trei ore. În film, personajul lui Kevin Costner, Hayes Ellison, își croiește drum prin Vestul Sălbatic al secolului al XIX-lea și are parte de numeroase aventuri, întâlnind tinere în pericol, coloniști ostili și rivali de toate felurile, de-a lungul unor scene care au stârnit aplauze în timpul filmului. „Horizon: An American Saga – Chapter 1” se încheie cu o prefață atractivă a evenimentelor care se vor vedea în filmele următoare ale francizei.

De-a lungul anilor, westernul a fost un gen care i-a purtat noroc lui Kevin Costner. Actorul a avut succes cu filme ca „Luptă în câmp deschis” / „Open Range” (2003), dar mai ales cu „Cel care dansează cu lupii” (1990), care a câștigat șapte premii Oscar (inclusiv pentru cel mai bun film, regizor și scenariu). O mare parte din promovarea filmului „Horizon: An American Saga – Chapter 1” s-a concentrat pe pauza luată de Costner de la filmările serialului „Yellowstone” (disponibil, la noi, la SkyShowtime), în care juca rolul principal și pe care l-a părăsit brusc, în ciuda succesului său substanțial, fiindcă producția complicată a lui „Horizon” i-a monopolizat timpul.

Alături de Kevin Costner, în „Horizon” joacă Sienna Miller, Sam Worthington, Giovanni Ribisi, Jena Malone și Luke Wilson, printre mulți alții.

Filmul „Horizon: An American Saga – Chapter 1” va avea premiera internațională pe 28 iunie, iar Kevin Costner a anunțat deja, la Cannes, că a doua parte, „Horizon: An American Saga – Chapter 2”, la care s-au încheiat deja filmările, se va lansa pe 16 august.

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te