Impresii după eliminarea Oanei Ciocan de la Survivor All Stars
Show-ul Survivor All Stars continuă și în această seară, 19 martie 2024, de la ora 21:30, cu noi ediții în care cele două triburi vor continua să dea totul!
„Un ochi râdea, un ochi plângea. Parcă îmi doream să rămân, îmi doream să și plec”, va mărturisi în această seară, Lola, după ce a câștigat duelul cu Oana Ciocan joia trecută.
Se pare că fosta concurentă este regretată, însă, de alți membri ai tribului, având în vedere că Iancu va mărturisi: „aș fi vrut să mai rămână Oana în competiție, am văzut-o peste alte Războinice”.
De cealaltă parte, Faimoșii care încă nu știu ce s-a întâmplat la eliminare, așteaptă cu interes să afle rezultatul. „Dacă a ieșit Oana este perfect, rămânem cu punctele noastre forte”, va admite Andrei Ciobanu. Se pare că starea de bine domnește în echipa lor după victoriile adunate, iar TJ Miles va remarca îmbunătățirile din ultima vreme: „La început ne găteam toți singuri, acum suntem foarte uniți”.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 3
Recompensă importantă la Survivor All Stars, 19 martie 2024
Atmosfera pozitivă va fi completată și de un joc de adevăr sau provocare în tribul roșu, care se va lăsa atât cu mici mărturisiri, cât și cu o serie de momente amuzante. „Ne-am descoperit, asta încercăm să facem, să ne cunoaștem”, va povesti, încărcat de energia bună, Andrei Ciobanu.
Cea de-a zecea săptămână a competiției va aduce un joc de recompensă care le va oferi șansa concurenților să iasă din camp și să meargă la restaurant pentru o masă copioasă. Cine se va impune și se va bucura de câteva ore departe de normalitatea din junglă, urmează să descoperim.
Nu ratați un nou episod din cel mai puternic sezon, Survivor All Stars, de la ora 21:30, la PRO TV.
Citește și: