Modifica setarile cookie
Homepage  / Muzică

Randi, specialist în muzică. Și în cozonaci. „În ultima vreme am gătit doar muzică în tigăi”. EXCLUSIV

de Cătălina Matei,

Se pricepe la muzică, ar putea fi oricând un antrenor de fitness, este un unchi devotat, însă Rando mai are un talent aparte pe care îl tot „antrenează” de la pandemie încoace. Andrei Ropcea, pe nume său real, s-a specializat în cozonaci.

Dincolo de piesele sale și colaborările cu alți artiști, Randi s-a specializat de câțiva ani încoace  și în frământatul cozonacilor. Are o tehnică aparte, care necesită efort fizic, însă pentru artist nu este nicio problemă. Cum a ajuns să se priceapă atât de bine în pregătirea celui mai famimos deset tradițional de Crăciun? „Poftele m-au adus aici și amintirile cu emoțiile pe care le-am atașat lor. Mi-am dorit mult să miroasă în casă iar a copilărie, libertate, fericire”, ne-a explicat Randi.

Cât despre alte preparate care să-i iasă la fel de bine, Randi a preferat să ne dea un răspuns amuzant: „Nu am multe. În ultima vreme am gătit doar muzică în tigăi pline de note și condimente imprevizibile”.

Când va deveni Randi tătic?

Pentu cei care îl urmăresc pe Randi pe rețelele de socializare nu este o noutate că artistul este topit după nepoții săi, copiii fratelui său. Postează des imagini cu ei. Ce îi place să facă cel mai mult când își petrece timpul alături de ei?

Păi, ne jucăm de cele mai multe ori. Ei încearcă să mă învețe să mă joc, nestiind că sunt expert de vreo 40 de ani! Nu-mi e greu să las copilul din mine să preia controlul și să-și lărgească imaginația”, ne-a dezvăluit Randi.

Și pentru că se distrează atât de grozav alături de nepoții săi, lui Randi i se spune deseori că ar fi un tătic minunat. Când s-ar vedea în această postură? „Eu mă vedeam demult, însă de cele mai multe ori nu prea ne vedem bine. Aș fi un tată bun, așa e, dar mai întâi trebuie să fiu un om bun, în adevăratul sens al cuvântului, și până acolo mai am un pic de lucru”.

Cât despre Crăciunul care se apropie, Randi va petrece alături de cei dragi. „Mă desfăt alături de familie ca în fiecare an! Nu pot să percep altfel Sărbătorile. Sunt momentele care definesc relațiile dintre oameni, care lasă amintiri și te leagă în moduri sincere și profunde”, ne-a mai spus artistul.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 18

Planuri cu Morandi

Într-un alt interviu, Randi ne-a dezvăluit că își dorește să-și îndrepte din nou atenția către proiectul Morandi, trupa pe care a format-o alături de Marius Moga și cu care a avut succes atât în țară cât și în străinătate, în urmă cu câțiva ani.

Vreau să termin un album pentru Morandi. Simt că e timpul să revenim cu acest proiect și avem multe speranțe de la piesele pe care le avem până acum. Mi-e dor de locuri, țări, scene noi”.

Și chiar își dorește colaborări și cu alte voci de pe alte meleaguri. „Mi-ar plăcea o mulțime de voci de prin alte țări. Pe câteva dintre ele le-aș așeza pe piesele de la Morandi. Și aici simt că vom avea parte de surprize foarte plăcute”, ne-a mai spus Randi atunci.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  9 / 18

Foto: Instagram

Citește și:

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te