Homepage  / Vedete româneşti

Ramona Olaru s-a întors în locul în care a copilărit. Casa a ajuns o ruină. „În camera asta am crescut eu”

Ramona Olaru s-a întors în locul în care a copilărit. Casa a ajuns o ruină. „În camera asta am crescut eu”
9

de Roxana Mirea,

Ramona Olaru s-a întors în locurile unde și-a petrecut copilăria și le-a împărtășit fanilor imagini de acolo, exprimându-și mândria pentru drumul parcurs până acum. Vedeta a reflectat asupra originilor sale modeste și a subliniat cât de recunoscătoare este pentru evoluția sa personală și profesională. Asistenta de la „Neatza cu Răzvan și Dani” a postat imagini cu ferma în care a crescut. 

Ramona Olaru, imagini cu locul în care a crescut 

Se știe că Ramona Olaru provine dintr-un mediu rural, fiind originară din Călărași. În interviuri și apariții publice, ea a menționat că și-a petrecut copilăria la țară, unde a avut parte de o viață simplă și modestă. 

Ramona a povestit uneori că experiențele din copilărie, trăite în natură și într-o comunitate mică, i-au modelat personalitatea și i-au oferit un simț al valorilor care o ajută și în prezent. A crescut într-un mediu în care responsabilitățile erau mai mari, iar ea a învățat de mică să fie independentă. Aceste elemente din trecut au contribuit la caracterul ei de astăzi, marcat de energie, autenticitate și umor. 

Recent, vedeta a revenit pe meleagurile copilăriei sale și a postat imagini cu ferma în care a crescut. Deși a plecat de mult timp de acolo, Ramona a fost copleșită de amintiri și le-a oferit fanilor un „tur” al casei și al satului unde și-a petrecut primii ani de viață. 

„Nu mi-e rușine de unde vin, ci sunt mândră de parcursul meu”, a spus Ramona. 

Acesta este drumul spre ferma unde eu am crescut, ca să se înțeleagă. Am crescut, nu era ferma mea, că așa s-a mai scris. Acesta este canalul de irigații unde, practic, noi făceam baie când eram mici. Pe aici se mergea pe jos către școală (…) Psihologul, la un moment dat, mi-a zis să mai trec prin locurile pe unde am crescut (…) Aceasta este locuința în care eu am crescut. Wow! Ce mică pare”, a povestit Ramona Olaru pe contul personal de Instagram, potrovit a1.ro.  

Ramona Olaru, imagini cu locul în care a crescut  (6)Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 9

Ramona Olaru, mândră de evoluția ei 

Deși casa în care a copilărit este acum o ruină, Ramona Olaru s-a oprit în fața acesteia, a coborât din mașină și a intrat să vadă cum arată interiorul. Experiența a fost profund emoționantă, mai ales că pe pereți încă se mai puteau vedea câteva mesaje scrise de ea cu mulți ani în urmă. 

„În camera asta am crescut eu, cred că are doi pe doi. Uite că scrie «Ramona», vai! Cam asta este camera în care am crescut și de aici deduceți voi evoluția. Era frumos când ieșeai aici”, a mai transmis Ramona Olaru. 

Ramona Olaru, care a publicat o imagine și cu tatăl ei, a filmat și locul de unde familia ei își procura apa: „Acum nu mai este funcțională. Probabil oamenii și-au făcut fântâni în curți. Era murdară, dar pentru noi era bună”.  

Apoi, ea a revenit cu un mesaj, exprimându-și mândria pe care o simte față de evoluția ei.  

„Azi am trecut prin locurile unde am crescut și vreau să rămână aici să îmi arate cât de mult am evoluat și cât de mult pot/putem, dacă vrem cu adevărat! Las pozele aici, poate creează încredere în mai multe persoane”, a scris Ramona Olaru pe Instagram. 

Sursa foto: Instagram

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton