„Am visat această piesă și nu o spun la figurat, ci la propriu! M-am trezit cu ea în cap, am ajuns la studio și am scris piesa alături de colegii mei, iar pentru text mi-a sărit în ajutor Nicoleta Gavriliță și apoi i-am dat-o lui Mahia Beldo la producție. E o piesă pe care abia aștept să o audă toată lumea, pentru că am scris-o cu tot sufletul!”, a declarat Raluka despre noul single.
Raluka „Whole Body” link YouTube:
Videoclipul realizat de Iustin Surpanelu, care s-a ocupat de regie și montaj, beneficiază și de o coregrafie impresionantă semnată de Cristian Miron. Versurile piesei au fost compuse de Raluka, alături de Nicoleta Gavriliță, muzica este semnată de Raluka, Marcel Botezan, Sebastian Barac, iar producția și orchestrația aparțin lui Mihai Boldea, QUICK [Bogdan Mihai].
Programul Ralukăi este unul încărcat în această toamnă, artista ocupându-se de un proiect de televiziune pe care îl are în derulare, dar și de noi piese pe care le va lansa în viitor, alături de un nou proiect muzical, altfel decât și-a obișnuit fanii până acum.
Raluka este una dintre cele mai apreciate artiste din România, având numeroase piese care s-au regăsit în topuri săptămâni la rând. Colaborările cu Dj Sava, „Aroma”, „Aer”, „Love You”, „I Like That Trumpet” au devenit hit-uri, având succes și la nivel internațional. De asemenea, artista a colaborat și cu Killa Fonic, lansând single-ul „Dulce Otravă”. De curând, Raluka a scos alături de Vescan piesa „Ca doi necunoscuți”. Piesele „Zbor”, „Ieri Erai”, „Cine sunt eu” au fost produse în studiourile Quantum Music, casa de discuri ale cărei baze au fost puse chiar de Raluka.