Încă din 9 septembrie, Adela Popescu este în carantină, după ce s-a infectat cu COVID-19. În ciuda eforturilor de a nu transmite virusul și celorlalți membri ai familiei, soțul ei, Radu Vâlcan, și fiul lor cel mic, Adrian, în vârstă de doar două luni, au luat virusul de la ea. Ceilalți doi copii au fost mai norocoși pentru că sunt la bunici și nu au luat contact cu ei.
Vedeta Pro TV a precizat în direct în emisiunea „Vorbește lumea” că starea de sănătate a ei, a soțului și a fiului este bună. „Nu știu dacă v-am zis, dar și Radu s-a îmbolnăvit de la mine. Și micuțul, cel de două luni. Și am tras așa o sperietură, dar acum suntem bine toți. De două zile suntem bine toți, de aia mi-a revenit și culoarea în obraji. Îți dai seama, ăsta mic are două luni, nu știam cum reacționează la febră, era destul de ciudat, dar acum suntem foarte bine. Ne gătim acasă în fiecare zi”, a declarat Adela Popescu, la Pro TV.
Cosmina Păsărin, în locul Adelei Popescu
Bineînțeles, de când a fost testată pozitiv, Adela Popescu nu a mai apărut la Pro TV. În locul ei, Cosmina Păsărin moderează acum emisiunea „Vorbește lumea”.
„M-am simțit rău, așa că am făcut testul COVID, care din păcate a ieșit pozitiv. Acum umblu cu mască prin casă, pentru a proteja bebelușul. Ceilalți doi băieți sunt la bunici. Îmi pare rău că nu sunt acolo cu voi, însă timp de două săptămâni ne vom vedea în această ipostază. Urma să fac vaccinul, dar am așteptat să treacă o perioadă după naștere”, a declarat vedeta imediat după ce a aflat că e infectată.
Din păcate, și Shurubel, co-prezentator al emisiunii “Vorbește lumea” de la Pro TV, a fost confirmat pozitiv cu COVID-19 și se află acasă, în carantină.
”Încă transpir, am nasul înfundat. Ultimele trei zile am transpirat 11 tricouri noaptea. Nu am gust şi nici miros, am mâncat o ceapă întreagă şi zici că mâncam mere”, a spus Shurubel săptămâna trecută la ”Vorbește lumea”.