Radu Vâlcan (37 de ani) interpretează un personaj rebel în lungmetrajul “Rumeno” regizat de Cătălin Mitulescu.

“Personajul meu este fratele Monicăi (Ada Condeescu), care a venit în Bucureşti special pentru a o ajuta pe sora lui. Interpretez un tip rebel. M-am bucurat foarte tare că am filmat nebărbierit şi că m-am îmbrăcat neglijent, în general acestea sunt personajele care îmi plac şi care mă inspiră cel mai mult”, a zis Radu.

Actorul, pe care l-aţi văzut în seriale precum „Iubire şi onoare” sau „Pariu cu viaţa”, a fost bucuros că a avut ocazia să-i dea replica Adei:

“Îmi pare bine că am avut şansa să joc alături de ea, este o actriţă talentată şi o prietenă foarte bună de-a noastră, aşa că ne-am înţeles foarte bine pe platourile de filmare.

Sunt foarte mândru de colaborarea cu Strada Film şi Cătălin Mitulescu, un regizor care lucrează extrem de bine cu actorii. Încă de la casting, Cătălin mi-a insuflat acea siguranţă de care are nevoie orice actor”.

 
PE ACELAȘI SUBIECT
Urmărește-ne pe Google News