“Este o experienţă pe care mi-am dorit-o, încă mă acomodez cu senzaţia pe care o ai pe scenă, este un mod de lucru diferit de cel din televiziune. Consider că e foarte important să înveţi tot timpul şi în toate domeniile. Premiera va avea loc în februarie, sperăm la începutul lunii.
Este o onoare pentru mine să particip la repetiţii alături de actori cu experienţă, de la care am numai de învăţat: Dana Dembinski, Oana Albu, Mihaela Rădescu, Ştefan Lupu, Petrică Moraru etc. Personajul meu este unul dintre tinerii italieni ai Romei, ce se învârt în înalta societate, în căutare de faimă şi bani”, şi-a descris Radu rolul.
Radu este susţinut de iubita lui, Adela Popescu care merge împreună cu el la repetiţii ori de câte ori timpul îi permite:
“Adela m-a susţinut încă de la început, de când am primit această propunere”, a explicat Radu, care a fost numit „cel mai sexy star tv” în cadrul Premiilor TVmania 2011.
Radu îşi împarte timpul între repetiţiile de la Teatrul Mic şi filmările pentru sezonul 2 al serialului “Pariu cu viaţa”:
“Este un ritm alert, dar m-am obişnuit. Fanii serialului vor fi surprinşi şi vor avea seri pline de adrenalină, cu siguranţă. Ce pot să dezvălui despre personajul meu este că i se complică puţin existenţa ca şi celorlalte personaje”, adaugă Radu Vâlcan.
[imagebrowser id=526]