Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Eugenia Vodă îl aduce pe regizorul Radu Afrim

Eugenia Vodă îl aduce pe regizorul Radu Afrim la “Profesioniştii”

24 January 2014

Eugenia Vodă îl aduce pe regizorul Radu AfrimEugenia Vodă are un invitat special în ediţia de sâmbătă, 25 ianuarie, a emisiunii “Profesioniştii”.

Foarte iubit în special de publicul tânăr şi cunoscut pentru spectacolele sale originale, nonconformiste, provocatoare, Radu Afrim este regizorul care a reuşit să aducă „underground-ul” la Teatrul Naţional din Bucureşti. Emisiunea poate fi urmărită la TVR 1, de la ora 23.00.

„Pariul acestei ediţii e acela de a descifra resorturile biografice ale unei sensibilităţi artistice excepţionale: un om plecat din orăşelul transilvan Beclean şi ajuns unul dintre cei mai sofisticaţi regizori europeni', spune Eugenia Vodă.

Realizatoarea mai declară că şi-a conceput emisiunea „ca un continuu balans între nebunia Vieţii şi nebunia Teatrului, între scenariul unei biografii uneori senzaţionale şi scenariul unei cariere exemplare!', după cum Eugenia Vodă recomandă.

Radu Afrim a absolvit secţia regie a Facultăţii de Teatru în 2000, dar şi Facultatea de Litere – română-franceză (1995) din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. Printre spectacolele montate de Radu Afrim se numără: No Mom`s Land, la Teatrul Luni de la Green Hours, Bucureşti, De ce fierbe copilul în mămăligă, E doar Sfârşitul lumii – la Teatrul Odeon din Bucureşti, Trei surori sau Alge-Bernarda’s house remix la Teatrul Andrei Mureşanu din Sfântu Gheorghe. Tot de numele lui Radu Afrim se leagă şi piesele: Povestiri despre nebunia (noastră) cea de toate zilele, pusă în scenă la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, Plaja, Adam Geist, Omul Pernă, toate trei la Teatrul „Maria Filotti” Brăila, Inimi cicatrizate la Teatrul de Stat Constanţa, Jocul de-a vacanţa la Teatrul Municipal Baia Mare.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare