Modifica setarile cookie
Homepage  / Recomandări

Programe speciale de Paşte 2023 la TVR 2 și TVR Cultural

de Redactia Tvmania

Documentare tematice, filme artistice, spectacole de excepție, dar și ediții speciale ale unor emisiuni de divertisment se regăsesc în programul TVR 2 pentru întreaga familie în zilele Sfintelor Sărbători de Paști.

Transmisiune directa de la Ierusalim în aşteptarea Învierii – TVR Cultural va difuza Concertul de Paşte: „Acasă la IiSUS”. Iată câteva dintre programele speciale pregătite de cele două posturi.

La TVR 2, intrăm în atmosfera Sărbătorilor Pascale vineri, 14 aprilie, ora 22:00, cu un documentar emoţionant, „Părintele Arsenie Boca – Icoana Mărturisirilor”, în regia lui Nicolae Mărgineanu. Realizatorii au cules mărturii ale oamenilor care l-au cunoscut pe cel supranumit „Sfântul Ardealului” în diverse etape ale vieţii şi creaţiei sale. Rostirea cuvintelor Părintelui Arsenie îi aparţine lui Mihai Bica iar cântecele bisericeşti sunt interpretate de arhidiaconul Mihail Bucă.

„Cel mai mare artist este natura, dar deasupra ei este Dumnezeu. Apoi vin oamenii. Noi, artiştii, suntem doar nişte intermediari”, spune Adrian Naidin, invitatul Danielei Zeca Buzura la „Mic Dejun cu un Campion”, în ediţia de sâmbătă, 15 aprilie, de la ora 10:00. Telespectatorii TVR 2 sunt invitaţi la o întâlnire de neuitat cu violoncelistul, compozitorul şi tenorul, Adrian Naidin, membru al Orchestrei Naţionale Radio din Bucureşti, unul dintre cei mai interesanţi muzicieni români contemporani.

„Drag de România mea!” îmbracă straie de sărbătoare în prima zi de Paşte. De la ora 15.00, Paul Surugiu-Fuego a pregătit, alături de echipa sa, o petrecere a diversității cu umor şi muzică românească de calitate. „Drag de România mea!” ne invită la o confruntare între două echipe, un quiz muzical, între echipa artiștilor de muzică ușoară și cea a artiștilor de muzică populară. Se difuzează simultan la TVR Internaţional şi luni, 17 aprilie, ora 21:00, la TVR Moldova.

Din tabăra de muzică ușoară fac parte Anișoara Puică (Basarabia). Stela Enache, care ne propune un extemporal la dirigenție pe ritmuri de tango. Simona Florescu Dichiseanu, Ileana Șipoteanu și Denis Ștefănescu care nu vor ezita să răspundă tuturor provocărilor la care vor fi supuse, cântând chiar și folclor.

Raoul vine cu două premiere muzicale și cu umor fin la purtător. În tabăra de muzică populară, frații Andreea Haisan, Paul Ananie, Oana Tomoiagă și Gabriel Dumitru. De la Suceava, cu joc și voie bună, sosește Margareta Clipa iar Dobrogea este reprezentată de Aneta Stan, care ne va cânta în … chineză și ne va pofti la joc pe ritm celebru de geampara. Apariția doamnei Bucovinei, Sofia Vicoveanca va fi supriza emisiunii şi nu vor lipsi baletul condus de Florin Mariș, trupa Supermarket și Ansamblul Folcloric „Cununa Carpaților” al Centrului Național de Artă „Tinerimea Română”.

De la ora 21:30, telespectatorii TVR 2 sunt invitaţi la balet: „Lacul Lebedelor”, spectacol al Operei Naţionale Bucureşti. Dirijor: Iurie Florea Odette / Odile-Cristina Dijmaru Siegfried-Robert Enache Rothbart-Cristian Șușu Bufonul-Hibiki Tsukamoto Pas de trois-Kana Arai-debut, Arata Yamamoto, Marina Gaspar. Patru lebede mici – Erina Yoshie, Diana Gal, Kana Arai, Amyra Badro. Patru lebede mari – Julia Baro, Adina Manda, Uyu Hiromoto, Corina Lupescu-debut.

Programele speciale de Paşte 2023 la TVR Cultural

În Vinerea Mare, de la ora 21:00, Paula Seling ne oferă un concert de Pricesne și Cântece scrise pe versuri cu adânci semnificații pentru creștini. Un un spectacol emoționant, prin interpretarea solo a unor piese muzicale de pe albumul „Spre Lumile Luminii”.

Sâmbătă, 15 aprilie, ora 14:00 documentarul „O noapte în San Pietro” (Stanotte a San Pietro, Italia-Vatican, 2018), realizat de Gabriele Cipollitti ne îndeamnă să facem o călătorie extraordinară în care vom avea privilegiul de a descoperi şi admira comorile artistice şi culturale adunate în cel mai mic stat din lume: Vatican. Prezentator, Alberto Angela

De la ora 21:00, aşteptăm Învierea cu un Concert de Paşte: „Acasă la IiSUS”, transmisiune directă.

TVR Cultural prezintă Concertul Extraordinar de Inviere de la Ierusalim, cu sprijinul Amdasadei Israelului în România. 12 dintre cei mai apreciaţi artişti români, Marcel Pavel, Sanda Ladoşi, Nick Casciaro, Luminiţa Anghel, Maria Coman, Alexandra Crişan, Nico Matei, Remus Alazaroe, cărora li se adaugă doi dintre cei mai cunoscuţi interpreţi de muzică religioasă la nivel internaţional, Kurt Davies şi Lynda Randle, vor susţine un spectacol extraordinar pe explanada „Turnului lui David” din Ierusalim. Artiştii vor fi acompaniaţi de o orchestră compusă din 100 de instrumentişti şi de Corul „Procred”, format din 25 de membri, concertând sub egida Operei Naţionale Bucureşti şi a Operei Naţionale a Israelului.

În ziua sfântă a Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, emisiunea „De ce-aș citi?”, de la ora 15:00, aduce în discuție literatura religioasă. „În lumea actuală, afectată de probleme globale (războaie, pandemii, modificările climatice, crize economice etc.) ce rol joacă literatura religioasă?” este o întrebare la care va încerca să răspundă jurnalistul și scriitorul Tudor Călin Zarojanu, alături de invitații săi, diacon Alex Briciu, redactor-șef ziarul „Lumina” și Răzvan Bucuroiu.

De la ora 19:00, telespectatorii TVR Cultural pot viziona documentarul „Ultima prescură”, o poveste emoţionantă despre Veronica Grozea, o bătrână dintr-un cătun izolat din munții Bihor, care pe vremuri era cea care făcea prescura pentru biserica din sat, apreciată de întreaga comunitate. Camera de filmat pătrunde în intimitatea vieții ei, o persoană cunoscută de toți a fi extrem de credincioasă.

Spectacol cu arii din operă, susţinut de artişti români apreciaţi pe meridianele lumii, în prima zi de Paşte, de la ora 22:20. Recent, pe scena Palatului Culturii din Timișoara a avut loc un concert de excepție, susținut de trei dintre cei mai buni interpreți români de operă, care activează pe cele mai cunoscute scene internaționale – Luiza Fatyol, Ioan Hotea, George Petean și Ciprian Teodorașcu. Producţie TVR Timişoara. Se difuzează la TVR Internaţional luni, 17 aprilie, ora 23.30.

De la ora 0:05, ziua de duminică se încheie cu un „Concert de Paşti” susţinut de Orchestra Metropolitană Bucureşti şi Corul Accoustic. Dirijor Daniel Jinga. Solişti: Marta Sandu Ofrim – soprană, Maria Miron Sîrbu – mezzo-soprană, Leonard Bernad – bas.

Filme de Paște 2023 la TVR

Duminică, 16 aprilie, TVR 2 a programat două comedii clasice, din seria „Marele blond”. De la ora 13:00, „Marele blond cu un pantof negru” (Le grand blond avec une chaussure noire-Franţa, 1972): Şeful serviciului francez de informaţii (Jean Rochefort) duce o luptă acerbă împotriva adjunctului său şi încearcă să-i întindă o capcană, sugerându-i să urmărească îndeaproape un periculos spion străin.

Cea de-a doua parte a seriei, difuzată de la ora 20:00, „Întoarcerea marelui blond” (Le retour du grand blond-Franţa, 1974) ne poartă în Brazilia,  unde bietul violonist aiurit se trezeşte din nou implicat în intrigi din care nu pricepe nimic, ba chiar devine ţinta unui atentat. Regia: Yves Robert. Cu: Pierre Richard, Jean Rochefort, Mireille Darc şi Jean Carmet.

TVR Cultural ne propune în ziua de Paşte, de la ora 20:45, un film de colecţie: „Codin” (România, 1963), în regia lui Henri Colpi. Din distribuţie fac parte Alexandru Virgil Platon, Răzvan Petrescu şi Françoise Brion. Ecranizare a romanului omonim de Panait Istrati, „Codin” a obţinut Premiul pentru cel mai bun scenariu (semnat de Yves Jamiaque şi Dumitru Carabăţ) la Festivalul de Film de la Cannes 1963.

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te