Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri / Televiziune

Care este noul program de difuzare a serialului „Fiica ambasadorului”

de Andra Stana,

Programul Kanal D a trecut printr-o nouă schimbare la început de februarie, vizat fiind serialul „Fiica ambasadorului”. Modificarea a intrat în vigoare încă de luni, 31 ianuarie. Iată când se difuzează serialul turcesc cu Neslihan Atagül în rol principal.

Program TV Kanal D – „Fiica ambasadorului”

De săptămâna aceasta, „Fiica ambasadorului” (titlul original: Sefirin Kizi) rămâne în programul Kanal D doar în serile de luni și marți, de la ora 20.00. Schimbarea este pricinuită de intrarea în grila postului a noului sezon „Mă numesc Zuleyha”. Acesta din urmă va putea fi urmărit de miercuri până vineri, de la ora 20.00.

Sezonul 3 al serialului „Mă numesc Zuleyha”, în original „Bir Zamanlar Çukurova”, începe la Kanal D miercuri seară, pe 2 februarie. Noile episoade continuă povestea unei iubiri unice. Aceasta se derulează în Istanbulul anilor ’70, dar și pe tărâmurile fertile din Adana. Aceste locuri poartă amprenta unor întâmplări în care se scriu povești despre curaj și iubire, dar și despre orgolii, ambiție și tiranie.

În noul sezon „Mă numesc Züleyha” fanii îndrăgitului serial îi vor revedea pe eroii preferați, Yilmaz Akkaya (interpretat de Uğur Güneș) și Züleyha (interpretată de Hilal Altınbilek), doi tineri care se iubesc dincolo de limitele impuse de societatea în care trăiesc și de prejudecățile vremii.

Ce se întâmplă în „Fiica ambasadorului”, în episodul de pe 1 februarie

În episodul de marți seară, 1 februarie, al serialului turcesc „Fiica ambasadorului”, protagoniștii vor trece din nou prin momente grele. Nare și Sancar vor fi din nou la un pas de despărțire, scrie kanald.ro. Lupta pentru tutela micuței Melek îi va aduce din nou în pragul despărțirii pe cei doi.

Pe de o parte, tânăra Nare își dorește să obțină custodia fiicei sale pentru a putea pleca împreună în Elveția, departe de trecutul trist. Pe de altă parte, Sancar luptă cu toate armele pentru a câștiga tutela micuței Melek. Totul, pentru a o împiedica pe Nare să plece din Mugla.

Între timp, Menekse are de gând și ea să lupte pentru a putea rămâne în continuare soția lui Sancar. Ea se bucură de șederea la conacul Efeoglu. Va recurge la alte strategii diabolice, ajutată de Kahraman și de Akin. Aceasta are de gând să o ducă în brațele lui Akin pe micuța Melek, pentru a se răzbuna pe rivala sa, Nare.

După ruperea prieteniei cu Sancar, tânărul Gediz are de gând să se alieze cu dușmanul lor, Kahraman, pentru a se răzbuna pe fostul lui partener de afaceri și prieten din copilărie.

În cele din urmă, Nare și Sancar ajung din nou față în față, iar tânăra îi spune cu lacrimi în ochi că are de gând să plece împreună cu fiica sa în Elveția. Rămâne de văzut dacă ambițiosul Sancar îi va permite de această dată iubitei sale, Nare, să dispară din viața sa.

Aflați ce se va întâmplă în această seară, de la ora 20:00, la Kanal D, într-un nou episod din serialul „Fiica ambasadorului”.

Sursa foto: captură Kanal D, arhivă

Citește și:

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te