Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri / Televiziune

„Masterchef” 2022 va fi difuzat de două ori pe săptămână. Program nou de difuzare

de Andra Stana,

„MasterChef” 2022 a revenit la Pro TV cu un nou sezon după mai bine de 2 ani de absență. Joseph Hadad, Chef Foa și Radu Dumitrescu intră în rolul de jurați ai cunoscutei emisiuni culinare. Deși inițial a anunțat că show-ul va fi pe post de trei ori pe săptămână, Pro TV a revenit cu modificări.

Program TV „MasterChef” 2022

Noul sezon „Masterchef” poate fi vizionat de două ori pe săptămână. Mai precis, potrivit ultimelor modificări aduse grilei de programe, „MasterChef” 2022 se va vedea la Pro TV doar în serile de miercuri și joi, de la 20.30.

Vă reamintim că Pro TV anunțase că „MasterChef” urma să fie difuzat, în primele săptămâni, de trei ori pe săptămână: miercurea, joia și vinerea seara.

Ce spun jurații „MasterChef” 2022

Sezonul MasterChef din acest an va fi unul spectaculos, plin de provocări și, mai ales, creativ! Veți vedea farfurii cu totul deosebite, concurenți înzestrați cu multă ambiție și energie. Nu vor lipsi nici momentele emoționante, cu zâmbete și lacrimi! De asemenea, ne vom delecta și cu prezența unor invitați speciali. Să fie cu pasiune și gust!”, a spus Chef Joseph Hadad.

„Noul sezon MasterChef a fost surprinzător din primele clipe. De când mi-am cunoscut colegii de jurizare, iar chimia a fost fantastică, așa că ne-am distrat teribil la filmări, până la concurenții care ne-au impresionat cu modul în care s-au prezentat. Pandemia pare-se că i-a ajutat să se perfecționeze în ale gătitului. Avem povești din bucătărie, din farfurie, dar și povești de viață care sunt sigur că îi vor ține cu sufletul la gură pe toți cei care ne vor privi”, a spus Chef Foa.

„Va fi un sezon cu de toate și abia aștept să vadă și cei de acasă ce a ieșit. Am întâlnit concurenți pasionați de bucătărie care vor evolua sub presiunea concursului. Vor trece prin momente și stări diferite, dar nici noi nu vom scăpa! Va fi cu multe provocări, povești de viață, invitați speciali, dar, nu în ultimul rând, cu rețete și farfurii de MasterChef!”, a spus Chef Radu Dumitrescu.

Sursa foto: Instagram

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te