; s
Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Godzilla Vs. Kong cinema

Premierele zilei: „Godzilla vs. Kong”, „Fără zgomot 2” și „Peter Iepurașul: Fugit de acasă” intră în cinematografe

11 June 2021

Din 11 iunie, cinefilii pot vedea pe marile ecrane peliculele „Godzilla vs. Kong', mult-așteptatul „Fără zgomot 2', dar și animația „Peter Iepurașul: Fugit de acasă' .

 

„Godzilla vs. Kong': când monștrii se iau la trântă

 

Cea mai nouă ciocnire dintre legendarele creaturi Godzilla și King Kong, „Godzilla vs. Kong' marchează începutul blockbusterelor de vară, cu înfruntări spectaculoase, incendii, catastrofe, dar și cu un copil orfan în stare să comunice cu King Kong.

Pretextul celei de-a 36-a povești din franciza „Godzilla' este o nouă amenințare la adresa omenirii, concretizată în atacul furibund al monstrului reapărut din adâncuri.

Nimeni nu știe care este acum cauza atacurilor Godzillei, dar câțiva cercetători au ideea de-a apela la King Kong pentru a-i ține piept monstrului marin. Imobilizat pe o navă care îl transportă spre insula natală, acesta nu poate fi convins să-i ajute pe oameni decât prin intervenția lui Jia (Kaylee Hottle), o fetiță orfană, singura cu care King Kong acceptă să comunice.

Filmul a fost caracterizat de critici drept un amestec de basm cu film SF, western și thriller conspiraționist, cu elemente de dramă despre relația dintre oameni și animale, în care secvența despre creație din „Arborele vieții' pare filmată de creatorii „Submarinului galben'.

Alte voci au lăudat „Godzilla vs. Kong' pentru dinamismul său, dar au criticat aglomerarea de efecte speciale „amețitoare'.

Alături de cunoscuții Alexander Skarsgård, Demián Bichir și Rebecca Hall, în film o mai vedem pe Eiza González, care a jucat în „Alita îngerul războinic' (2019) și a fost partenera personajului principal, Marla Grayson (Rosamund Pike), în comedia neagră Netflix „Chiar îmi pasă' (2020).

De asemenea, din distribuție face parte foarte tânăra Millie Bobby Brown (foto bulină). La 17 ani, ea are deja o filmografie de invidiat și o agendă încărcată.

După ce a avut mici apariții în serialele „Anatomia lui Grey' și „O familie modernă', ea a devenit celebră cu rolul Eleven din serialul Netflix „Stranger Things' și a fost vedeta filmului Netflix „Enola Holmes'.

Cum producția s-a bucurat de mare succes, Millie Bobby Brown se pregătește acum pentru continuare, „Enola Holmes 2', ale cărei filmări vor începe anul acesta și în care va juca, din nou, alături de Henry Cavill în rolul lui Sherlock Holmes.

O: Godzilla vs. Kong, SUA, 2021 R: Adam Wingard D: Alexander Skarsgård, Rebecca Hall, Millie Bobby Brown, Kaylee Hottle, Eiza González, Kyle Chandler, Danai Gurira.

 

Iepurașii fac lucruri trăsnite în „Peter Iepurașul: Fugit de acasă'

 

„Peter Iepurașul: Fugit de acasă' provoacă publicul la o aventură captivantă pentru toate vârstele. De data aceasta, sătul de conflictele cu fermierul Thomas (Domhnall Gleeson), cu care s-a mai luptat și în „Peter Iepurașul' (2018), Peter Rabbit (voce: James Corden) fuge de-acasă.

Ajuns în oraș, el trăiește o aventură pe cinste alături de Barnabas (voce: Lennie James), un iepure vagabond, de șobolanul Samuel (voce: Rupert Degas) și de alte viețuitoare cu un talent special de-a intra în bucluc. Între timp, Flopsy (voce: Margot Robbie), Mopsy (voce: Elizabeth Debicki) și Cotton-Tail (voce: Aimee Horne), surorile lui Peter, alături de vărul Benjamin (voce: Colin Moody), înfruntă numeroase pericole pentru a-i da de urmă.

Producția îmbină filmările live-action cu personajele animate inspirate de celebrele cărți ale scriitoarei britanice Beatrix Potter.

Pe lângă o poveste simpatică despre marea aventură în oraș, filmul le propune copiilor nenumărate exemple de empatie față de animale, curaj, asumare a adevăratei identități și renunțare la tentații în favoarea responsabilităților.

O: Peter Rabbit: The Runaway, coproducție, 2021 R: Will Gluck D: Domhnall Gleeson, Rose Byrne, David Oyelowo Voci: James Corden, Margot Robbie, Elizabeth Debicki, Hayley Atwell

 

Teroarea continuă în „Fără zgomot 2'

„Fără zgomot 2', în original„A Quiet Place Part II' (2020), a avut deja premiera în Statele Unite pe 28 mai, reușind să adune în săli spectatori la fel ca pe vremea când mersul la cinematografe era ceva obișnuit, devenind cel mai de succes film din era COVID-19.

 

Acțiunea din „Fără zgomot 2' începe imediat după evenimentele din primul film, când familia Abbott este încă în șoc după moartea lui Lee (John Krasinski). Văduva Evelyn (Emily Blunt) și cei trei copii ai ei se aventurează în lumea exterioară pentru a găsi un loc nou în care să fie în siguranță.

Pentru a supraviețui, trebuie să se miște în continuare „fără zgomot', dar aventura pe teren necunoscut le va dovedi că extratereștii nu sunt deloc singura amenințare.

Primul film, „Fără zgomot' (2018), a fost un enorm succes, cu cele peste 350 de milioane de dolari încasate din vânzarea biletelor (pentru un buget estimat la 17 milioane de dolari), iar continuarea pare să-i calce pe urme.

Intrat deja în cinematografele din SUA, pelicula regizată de John Krasinski a reușit un demaraj excepțional, readucând cifrele de la box office la valorile lor de dinainte de pandemie. În trei zile a încasat, în America și în restul lumii, 80 de milioane de dolari, plasându-se pe primul loc în topurile primului weekend de rulare de la debutul crizei sanitare și depășind lejer „Godzilla vs. Kong'.

Ce e nou

Tăcerea a rămas ca armă principală a supraviețuirii rasei umane în fața invaziei extratereștrilor, dar acțiunea capătă decoruri și personaje noi. Dacă primul film s-a derulat în puține locuri, în special la ferma familiei Abbott, de această dată, John Krasinski s-a gândit la un fel de road movie horror.

În plus, regizorul-scenarist a ales să facă și monștrii mai buni la anihilat rasa umană:

„În primul film, creaturile alergau peste tot și atacau tot ce făcea zgomot. Dar ca orice formă de viață și acestea evoluează. Extratereștrii au înțeles că cu cât sunt mai silențioși, cu atât sunt mai eficace. Ei fac acum și mai puțin zgomot, deci au devenit și mai periculoși', scrie AlloCiné.

Printre numele noi din distribuție se numără Cillian Murphy, care interpretează un vechi prieten al lui Lee, care-au supraviețuit până acum pe cont propriu, și Djimon Hounsou.

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare