Modifica setarile cookie
Homepage  / Recomandări

Prof. univ. dr. Daniel David, invitatul Irinei Păcurariu la „Rețeaua de idoli”  

de Redactia Tvmania

„Astăzi, personajul principal la Rețeaua de idoli suntem noi toți. Mai pe scurt, poporul”, spune realizatoarea Irina Păcurariu despre tema ediției de luni, 5 decembrie, de la ora 20:00, la TVR 2.

„Aproape că a devenit banal să auzim despre noi, în orice situație, aceeași expresie care ne salvează sau ne penalizează, în funcție de caz: „Ce să-i faci, așa sunt românii!”.

„Cine suntem?”, „Ce credem cu adevărat despre noi?” și „Care sunt șansele să devenim altfel?” le vom discuta cu cel mai citat psiholog din România și unul dintre cei mai respectați oameni de știință din lume: prof. univ. dr. Daniel David”, adaugă realizatoarea emisiunii „Rețeaua de idoli”.

Prof. univ. dr. Daniel David a devenit recent membru corespondent al Academiei Române, Secția de Filosofie, Teologie, Psihologie și Pedagogie și este autorul unui volum unic, „Psihologia poporului român. Profilul psihologic al românilor într-o monografie cognitiv-experimentală”, o carte care sintetizează cea mai amplă cercetare de psihologie a poporului român din ultimul veac și oferă un profil psihologic al românilor ce contrazice, nu de puține ori, bine-cunoscutele clișee care circulă despre acesta.

Întâlnirea cu echipa „Rețeaua de idoli” a avut loc la Cluj, la Universitatea Babeș-Bolyai, unde prof. univ. dr. Daniel David este rector.

Irina Păcurariu: Vă întorc în timp cu doar câteva luni, când, după ce ați vorbit la o conferință, cineva din sală a întrebat: Omul acesta când a avut timp să fie tânăr?

Prof. univ. dr. Daniel David: Depinde ce înseamnă tânăr. La minte, întotdeauna trebuie să fii tânăr. Pentru mine, să fii tânăr însemna o combinație între a învăța și a te distra. Iar a te distra însemna sport.

Am făcut fotbal și la un moment dat chiar a trebuit să tranșez între a continua pe latura sportivă sau a investi în universitate. Eram încă la Satul Mare și, când am venit la Cluj, treptat sportul a devenit colateral.

N-am renunțat niciodată la sport. Știința și sportul reprezintă pentru mine un element de tinerețe. Mereu îți pui întrebări, știința stimulează creierul, simți continuu că ai începuturi. Sportul îți menține cât de cât corpul într-o stare bună, singur, dincolo de vârsta fizică pe care n-o poți bate. Asta înseamnă tinerețe!”.

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te