Homepage  / Vedete româneşti

„Prodanca. Punct şi de la capăt” revine la Antena Stars cu sezonul 8. Când este premiera

„Prodanca. Punct şi de la capăt” revine la Antena Stars cu sezonul 8. Când este premiera
11

de Roxana Mirea,

Show-ul „Prodanca. Punct şi de la capăt” revine la Antena Stars. Reality show-ul care o are în prim plan pe Anamaria Prodan revine la Antena Stars cu cel de-al optulea sezon. Iată când este premiera și care este programul de difuzare.  

„Prodanca. Punct şi de la capăt” revine la Antena Stars  

Reality show-ul care o are în prim plan pe Anamaria Prodan – „Prodanca. Punct şi de la capăt” revine la Antena Stars cu cel de-al optulea sezon, care va avea premiera sâmbătă, 3 februarie, de la ora 20.00. Producția continuă saga familiei, de data aceasta cu un singur personaj principal, Anamaria Prodan. Copiii şi prietenii apropiaţi îi vor fi alături acesteia pe toată durata filmărilor, care se vor desfăşura pe mai multe continente. Atmosfera generală va fi şi de această dată un amestec perfect omogen de umor şi dramă, telespectatorii având ocazia să o urmărească pe protagonistă atât în postura de mamă, cât şi în cea de femeie de afaceri 

Pentru mine, acest reality show este un proiect de suflet, pe care l-am început cu foarte mulţi ani în urmă, tot în familia Antena. Este un proiect bazat pe dragostea mea faţă de familie, mai ales că eu sunt un om care a crezut foarte tare în instituţia căsătoriei şi în familie. Tocmai de aceea, în momentul în care am făcut ordine în viaţa mea şi a copiilor mei şi am luat hotărârea să încep o nouă viaţă, mi-am dorit să fac asta şi în mod public şi să îmi prezint exact trăirile, tocmai pentru ca şi alte femei să înţeleagă că lupta pentru a-ţi salva familia este ok, dar trebuie să aibă o limită. Că cel mai frumos dar pe care ni l-a dat Dumnezeu este viaţa, viaţă pe care suntem obligaţi să o trăim superb şi mai ales demn!  

Aşa am luat decizia de a pregăti un nou sezon al acestui reality, care poartă cumva titlul pe care ar fi trebuit să îl poarte întotdeauna – Prodanca. Punct şi de la capăt. Vă invit să ne urmăriţi în fiecare sâmbătă seara, din 3 februarie, de la 20.00, pe Antena Stars”, a declarat Anamaria Prodan.  

Anamaria Prodan_5Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 11

Cine mai apare în show-ul „Prodanca. Punct şi de la capăt” 

O echipă de filmare îi este alături Anei atât în România, cât şi în Statele Unite ale Americii, acolo unde a ales să îşi petreacă sărbătorile de iarnă şi, totodată, locul despre care spune că îi oferă liniştea de care are atâta nevoie, dar şi în alte oraşe din Europa.  

Bebe, acum deja adolescent, Rebeca şi Sarah, două femei în toată regula, prima stabilită în New York şi cealaltă întoarsă acasă, în urma unor accidentări repetate la baschet şi Nuţi, bona, menajera şi în acelaşi timp criticul cel mai acerb şi prietena cea mai bună a Anei, dar şi cei mai buni prieteni ai Anei vor fi prezenţele constante din viaţa protagonistei. Deşi dur încercată de decizia care i-a schimbat radical viaţa, Anamaria Prodan nu se va feri să abordeze tema divorţului, dar şi diverse subiecte de parenting sau probleme ale adolescenţilor, în fiecare sâmbătă seara, începând din 3 februarie, de la 20.00, la Antena Stars. 

Sursa Foto: Instagram, Antena 1

Citește și:

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton