Netflix vine cu serialul „Problema celor 3 corpuri”, o adaptare după romanul omonim al chinezului Liu Cixin, primul roman SF asiatic recompensat cu premiul Hugo. Cele opt episoade au costat chiar mai mult decât ultimul sezon din „Game of Thrones”.
de Mioara Tronaru,
Netflix vine cu serialul „Problema celor 3 corpuri”, o adaptare după romanul omonim al chinezului Liu Cixin, primul roman SF asiatic recompensat cu premiul Hugo. Cele opt episoade au costat chiar mai mult decât ultimul sezon din „Game of Thrones”.
Din 21 martie, Netflix pune la dispoziția abonaților serialul „Problema celor 3 corpuri”, adaptare după romanul omonim al chinezului Liu Cixin, primul roman SF asiatic recompensat cu premiul Hugo, lăudat de Barack Obama și invidiat de George R.R.
Povestea din serialul „Problema celor 3 corpuri”/„3 Body Problem” (2024) este departe de orice alt SF clasic. Am văzut nave imense care acoperă cerul (ca în „Ziua Independenței”), bătăi cu săbii laser (cum sunt cele din „Star Wars”) sau tot felul de roboței (de la seria „Terminator” până la „Eu, robotul”) care vor să conducă lumea. Nimic din toate astea nu vor fi în „Problema celor 3 corpuri”.
Vom avea sofoni, nanotehnologie, jocuri video și o echipă formată din cei mai buni oameni de știință din prezent – Jin Cheng (Jess Hong), Auggie Salazar (Eiza González), Will Downing (Alex Sharp), Saul Durand (Jovan Adepo), Jack Rooney (John Bradley) plus doi polițiști căpoși, Thomas Wade (Liam Cunningham) și Da Shi (Benedict Wong), hotărâți să oprească o invazie extraterestră care va lovi Terra peste 400 de ani. Acțiunea balansează între un trecut din vremea Revoluției Culturale chineze, când tânăra astrofiziciană Ye Wenjie (Zine Tseng) își pierde credința în umanitate, un prezent în care imuabilele legi ale fizicii încep să se destrame, iar comunitatea științifică din toată lumea se confruntă cu o serie inexplicabilă de sinucideri, și un ciudat, dar superperformant, joc video online în care nu poți intra dacă nu ești invitat.
Serialul marchează marea revenire a scenariștilor David Benioff și D.B. Weiss, oamenii din spatele mega succesului „Urzeala tronurilor”. La cinci ani de la finalul acestuia, Benioff și Weisz, împreună cu Alexander Woo (scenarist pentru „True Blood”), sunt pregătiți să cucerească lumea cu un nou serial. „Problema celor 3 corpuri” nu e la prima ecranizare, dar niciuna dintre cele anterioare nu a avut vreun ecou. De această dată, nu s-a zgârcit nimeni la nimic. Chiar la propriu, pentru că Screen Rant speculează că cele opt episoade au costat chiar mai mult decât ultimul sezon din „Game of Thrones”.
Din punct de vedere tehnic este impecabil, reconstituirea istorică a Chinei sau imaginile de pe planeta prinsă în gravitația haotică a celor trei sori, totul e redat cu minuțiozitate. Personajele, în primul rând datorită scriitorului Liu Cixin, sunt foarte umane, au îndoieli, își caută răspunsurile sau sunt înfricoșate. Iar actorii redau foarte bine toate aceste trăiri.
Într-o prezentare pentru Netflix, David Benioff a declarat: „Este o poveste despre umanitate, o umanitate care se confruntă cu o criză fără precedent. Așa că am vrut să reprezentăm, pe cât e posibil, toată omenirea. Am vrut oameni de pe tot pământul. Ne-am străduit să avem o distribuție foarte diversă, internațională, pentru a ilustra cât mai bine ideea că nu este o criză a unei singure țări, ci este o criză globală”.
„Problema celor 3 corpuri” este primul volum din trilogia „Amintiri din trecutul Terrei” semnată de Liu Cixin. Următoarele două sunt: „Pădurea întunecată” și „Capătul morții”. Întreaga serie este disponibilă și în limba română, la Editura Nemira.
Sursa Foto: Netflix