Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete româneşti

Probele dificile prin care trec cuplurile de la Power Couple România încă din prima etapă. Cum se va desfășura competiția

de Roxana Mirea,

De la înălțimi amețitoare la durerile travaliului, cuplurile trec prin probe uimitoare încă din prima etapă a show-ului „Power Couple România – La bine și la greu”. Iată cum se va desfășura competiția și care sunt regulile din noul show de la Antena 1. 

Care sunt regulile de la „Power Couple România” 

„Power Couple România – La bine și la greu” aduce la Antena 1, din 5 februarie, o competiție electrizantă, în care adrenalina, emoțiile și tensiunea se împletesc cu umorul, pe parcursul a 18 probe spectaculoase. 9 cupluri de vedete se întrec pentru a obține titlul de primul „Power Couple” din România, dar și pentru premiul cel mare, care poate ajunge până la 50.000 de euro. Prezentată de Dani Oțil, cea mai așteptată competiție a cuplurilor va fi difuzată de Antena 1 luni, marți și miercuri, de la 20:30. 

De la obstacole care le vor cere concurenților să-și înfrunte cele mai mari temeri la provocări în care umorul va fi unul dintre ingredientele salvatoare, concursul îi poate face pe participanți să-și redescopere relațiile sau să-și vadă partenerii de viață într-o lumină nouă. Regulile competiției fac cu atât mai incitantă întrecerea. Cuplurile locuiesc în aceeași casă, fără posibilitatea comunicării cu rudele și prietenii de acasă, iar fiecare etapă a concursului are trei tipuri de probe: cele pentru femei, înaintea cărora bărbații hotărăsc ce sume de bani investesc în capacitatea partenerelor de a trece proba, cele pentru bărbați, înaintea cărora decizia investiției este luată de către jumătățile feminine ale cuplurilor, și provocările pentru perechi. 

Dani Oțil prezintă „Power Couple România”

În fiecare săptămână, din seiful Power Couple pleacă spre fiecare cuplu câte 2.000 de euro virtuali. Din această sumă, perechile vor putea face investițiile – la capătul celor două probe individuale, cuplul care va avea cei mai puțini bani în pușculiță fiind propus spre eliminare. A doua pereche propusă la eliminare va fi cea situată pe ultimul loc la proba cuplurilor. Astfel, la sfârșitul fiecărei săptămâni, o pereche va părăsi concursul.  

Dani Oțil prezintă „Power Couple România”

Care sunt primele probe de la „Power Couple România” 

Pregătite să demonstreze forța relațiilor lor în cele mai surprinzătoare situații, cuplurile vor da cu-adevărat de greu încă din prima etapă a concursului „Power Couple România – La bine și la greu”! Prima probă va arăta dacă este sau nu reală convingerea populară conform căreia femeile rețin cele mai multe date de cuplu. Pentru a trece proba, doamnele vor fi nevoite că indice anumite date importante din viața lor de cuplu într-un calendar uriaș, creat pe o impresionantă structură metalică de 20 de metri înălțime. Astfel, concurentele vor escalada, contracronometru, de mai multe ori structura, provocarea memoriei întâlnindu-se aici nu doar cu adrenalina primei probe, ci și cu o teamă recunoscută de mai multe dintre ele – cea de înălțime! 

Proba băieților le va testa acestora rezistența la durere – și nu orice fel de durere! Concurenții vor experimenta durerile nașterii, fiind conectați la un dispozitiv cu nouă grade de intensitate care simulează contracțiile din timpul travaliului. Proba va fi trecută doar în cazul în care concurentul suportă și ultimul nivel de durere.  

A treia probă – cea de cuplu – se desfășoară într-un peisaj spectaculos, pe înălțimile amețitoare ale insulei malteze Gozo. Podul suspendat deasupra valurilor înspumate care se izbesc de stânci, special construit pentru această probă, va fi provocarea pe care partenerii o vor înfrunta împreună, cu un scop bine definit – pentru că, în a doua parte, proba le va solicita din nou memoria la capitolul momentelor importante din viața de cuplu. Despre ce este vorba telespectatorii vor descoperi săptămâna viitoare, la Power Couple România! 

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 12

Cine sunt concurenții de la „Power Couple România” 

Oana Matache și iubitul ei, Radu Siffredi, Emi (Noaptea Târziu) și soția lui, Mădălina, soții Eliza și Cosmin Natanticu, Chef Roxana Blenche și soțul ei, Cătălin, Daiana Anghel, consultant beauty, și soțul ei, Chef Sorin Gonțea, Lino Golden și logodnica lui, Delia, soții Gabriela și Cristi Iacob, CRBL și soția lui, Elena, Tudor Ionescu (Fly Project) și soția lui, Anamaria sunt cele nouă cupluri care se aliniază la startul competiției. Power Couple România – La bine și la greu, show-ul prezentat de Dani Oțil, va avea premiera la Antena 1 și AntenaPLAY pe 5 februarie, emisiunea fiind difuzată luni, marți și miercuri, de la 20:30. 

Sursa Foto: Antena 1

Citește și:

 
PE ACELAȘI SUBIECT
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te