Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri / Televiziune

PRO 2 difuzează sezonul doi din „Legea iubirii”. Când are loc premiera

de Redactia Tvmania

Pro 2 aduce pe micile ecrane al doilea sezon al telenovelei „Legea iubirii”, primul sezon fiind difuzat în urmă cu un an de același post. Acesta va fi transmisă din 3 septembrie, în intervalul orar 18.00-19.00 în locul producției „Te voi găsi, te voi iubi”.

 

Noi cazuri și provocări ajung în mâinile avocaților de la Vega și asociații, care vor căuta în sezonul 2 al producției să facă dreptate pentru persoanele care și-au pierdut viața din cauza politicienilor corupți și a mafioților. Viața le este pusă în pericol în fiecare zi din cauza cercetărilor pe care le fac, însă  nu se vor da bătuți, acestora alăturându-se un nou avocat penalist, Sofia Alcocer (Kimberly dos Ramos). Alături de distribuția pe care deja o cunoaștem formată de Ana Brenda Contreras, David Zepeda și Julian Gil printre alții, vom avea și apariții episodice precum cele ale actrițelor Erika Buenfil și Marlene Favela.

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te