Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete străine

Priyanka Chopra şi Nick Jonas, prima fotografie cu fetița lor, Malti Marie. Micuța s-a născut prematur, prin intermediul unei mame surogat

de Cătălina Matei,

După ce la începutul anului Priyanka Chopra şi Nick Jonas au anunțat că au devenit părinți prin intermediul unei mame surogat, iată că cei doi au publicat și prima fotografie cu fetița lor. Micuța, care a primit numele Malti Marie, s-a născut înainte de termen și a fost internată timp de 100 de zile într-o secție de prematuri.

Actrița din „Quantico”, în vârstă de 39 de ani, a publicat pe contul său de Instagram, chiar de Ziua Mamei sărbătorită în Statele Unite, prima imagine cu fiica ei și a lui Nick Jonas (29 de ani). În același timp, fotografia a fost însoțită de un mesaj emoționant:

De Ziua Mamei nu puteam să nu reflectăm la aceste ultime luni și la rollercoaster-ul de emoții prin care am trecut și pe care mulți oameni l-au experimentat. După cele 100 de zile în care fiica noastră a stat în spital, acum este în sfârșit acasă. Călătoria fiecărei familii este unică și necesită un anumit nivel de credință. Aceste luni au fost o provocare, dar, în același timp, aceste momente sunt prețioase și fermecătoare”, a scris fosta Miss World .

Priyanka Chopra şi Nick Jonas s-au căsătorit în 2018 în India, ceremonia fastuoasă durând trei zile.

Cei doi s-au întâlnit pentru prima dată în 2017 şi şi-a făcut publică relaţia în 2018. S-au logodit după doar patru luni de la prima întâlnire.

Potrivit people.com, au existat și momente de cumpănă între ei, cum ar fi zvonurile că ar fi fost la un pas de divorț în luna noiembrie a anului trecut. Chiar și așa, Priyanka  Chopra a negat speculațiile, iar o lună mai târziu a anunțat într-un interviu că este pregătită să devină mamă. Ceea ce s-a și întâmplat!

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te