Documentarul „Western Stars”, ce îmbină soundurile Vestului american cu poveștile de viață ale lui Bruce Springsteen, este disponibil pe HBO Go.
Documentarul „Western Stars”, ce îmbină soundurile Vestului american cu poveștile de viață ale lui Bruce Springsteen, este disponibil pe HBO Go.
Deopotrivă evocator și proaspăt, filmul reprezintă versiunea cinematografică a albumului „Western Stars” – cel de-al nouăsprezecelea – al muzicianului, un succes internațional lansat în iunie 2019 de Columbia Records. Foarte bine primit de critică, documentarul regizat de Bruce Springsteen și Thom Zimny ne oferă prilejul de a-l vedea pe celebrul cântăreț interpretându-și cele 13 piese de pe noul album alături de o trupă și o orchestră, în hambarul său vechi de un secol.
Criticii au spus despre „Western Stars” că merge mult mai departe decât un documentar obișnuit, că este o privire aproape elegiacă a lui Bruce Springsteen spre viața și spre cariera sa, plină de momente de o frumusețe aparte, reprezentând cea mai introspectivă perioadă a evoluției sale. „Western Stars”, primul album de studio lansat de Bruce Springsteen în ultimii cinci ani, reprezintă, de altfel, o nouă etapă pentru legendarul cântăreț și compozitor supranumit „The Boss”, caracterizată prin abordarea unor teme ca dragostea, pierderea, singurătatea, familia sau trecerea timpului. „Nu priviți «Western Stars» ca pe o reîntâlnire cu «The Boss», s-a mai spus, el e acum într-o pauză. Ceea ce primim în schimb este un Bruce Springsteen cât se poate de uman, aproape nesigur pe el, care ne lasă să privim drept în sufletul său”.
Beneficiind de carisma înnăscută a cântărețului, documentarul „Western Stars” combină narațiunea personală a lui Springsteen cu înregistrări de arhivă, spunându-ne povești legate de trecutul său, de descoperirile făcute despre sine și despre viață și de iubirea sa pentru Patti Scialfa (foto bulină), soția lui de treizeci de ani încoace, pe care o vedem, de asemenea, în documentar. „De când ne-am cunoscut, Patti a devenit centrul vieții mele”, a spus Bruce despre ea. Cei doi au trei copii și continuă să cânte cu ardoare împreună, cucerind inimile tuturor, cum au făcut-o începând de la mijlocul anilor ’80, în legendarul turneu „Born in the U.S.A.”, în care s-au îndrăgostit.