; s
Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

5a90a986 c7c9 436e a703 6a0d6167c399

Prințul Harry și Oprah Winfrey vor crea împreună o serie de documentare despre sănătatea mentală

11 April 2019

Vedeta de televiziune americană Oprah Winfrey și Prințul Harry, duce de Sussex lucrează la un documentar menit să atragă atenția asupra problemelor legate de sănătatea mintală, care va avea premiera anul viitor pe platforma de streaming a companiei Apple, potrivit celor de la Hollywood Reporter.

 

 

Seria îşi propune să împărtăşească „poveşti ale unor personalităţi remarcabile, care au făcut faţă celor mai dificile situaţii, oferind posibilitatea de ne înţelege mai bine pe noi înşine şi anturajul nostru”, a precizat într-un comunicat prinţul Harry, adăugând că este “incredibil de mândru” să lucreze cu Oprah Winfrey.

În 2017, Harry, fratele său, William şi soţia acestuia, Kate, au lansat Heads Togheter, o structură destinată strângerii de fonduri şi susţinerii proiectelor dedicate asistenţei celor care suferă de boli mentale, luptând în acelaşi timp împotriva stigmatizării celor afectaţi. În acelaşi an, Harry a recunoscut că a trecut printr-o perioadă de “haos total”, în timp ce se apropia de vârsta de 30 de ani, care l-a împins să caute sprijin psihologic pentru a depăşi trauma provocată de moartea mamei sale, prinţesa Diana, în 1997, în urma unui accident de maşină la Paris.

 

Sănătatea mintală este unul dintre prioritățile ducelui de Sussex. Acesta a depus eforturi pentru a obișnui publicul cu discuțiile despre sănătatea psihică prin intermediul campaniei Heads Together. Alături de Harry și de soția sa, Meghan, ducesa de Sussex, campania este susținută și de fratele prințului, William, ca și de soția acestuia, Kate.

În vârstă de 34 de ani, Harry va fi în curând tată, soţia sa Meghan, de 37 de ani, urmând să nască un copil la sfârşitul lunii aprilie sau la începutul lunii mai.

 
 
Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare