Homepage  / Vedete / Vedete străine

Prințul Harry și Meghan Markle vor înapoia fondurile folosite pentru renovarea Frogmore Cottage

Prințul Harry și Meghan Markle vor înapoia fondurile folosite pentru renovarea Frogmore Cottage

de Redactia Tvmania

În urma deciziei luate de Prințul Harry și Meghan Markle  de a se retrage din familia regală britanică, viața celor doi s-a schimbat complet. 

În ciuda faptului că s-au mutat în California, ei intenționează să păstreze și reședința din Anglia, Frogmore Cottage, motiv pentru care vor înapoia fondurile pentru renovarea acesteia.

În luna iunie a anului trecut, s-au încheiat renovările pentru Frogmore Cottage. Cei doi au înlocuit sistemele de încălzire vechi, au modificat interiorul casei istorice, au redecorat ușile exterioare, ferestrele și pereții.

Presa internațională informa la acea vreme că întreaga sumă a fost în jur de trei milioane de dolari. Această sumă face parte din cei 55 de milioane de dolari cheltuiți de Regina Elisabeta a II-a pentru conservarea palatelor regale. Conservarea este finanțată de Fondul Suveran anual, în valoare de 63 de milioane de dolari, pe care Guvernul Britanic îl oferă Reginei în scopul păstrării palatelor în serviciul public.

Conform Mail on Sunday,

 „Prințul Harry și Meghan Markle au stabilit încă de luna trecută să înceapă să plătească chirie pentru Frogmore Cottage. Plata lor lunară reprezintă un acord de închiriere, în care ei plătesc mai mult decât ar fi rata comercială, aspect care le permite să achite costurile de construcție.”

Din 1 aprilie 2020, Prințul Harry și Meghan Markle nu mai au calitatea de membri seniori în familia regală britanică. Odată cu această pandemie, ei s-au mutat în Los Angeles, alături de fiul lor, Archie, care a împlinit recent 1 an. 

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton