Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete străine

Prinţul Harry şi Meghan Markle au dezvăluit noi detalii despre nunta lor

de Redactia Tvmania

Prinţul Harry al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord şi proaspăta lui logodnică, Meghan Markle, au dezvăluit noi detalii despre nunta de basm care va avea loc pe data de 19 mai a acestui an.

Dintr-un comunicat de presă oferit de Palatul Kensington, cei doi se vor căsători pe 19 mai, ceremonia religioasă având loc la Capela Sf. George, aflată la Castelul Windsor.

Cuplul se va căsători la amiază, ceea ce înseamnă că este puţin probabil ca nunta să se suprapună cu finala Cupei Angliei (FA Cup). Acest lucru nu îl va împiedica pe ducele de Cambridge, Prințul William, să fie prezent la finală și să înmâneze trofeul, el fiind președintele Football Association.

Palatul Kensington a mai transmis că Harry și Meghan sunt „extrem de recunoscători pentru toate urările pe care le-au primit”. Totodată s-a confirmat că cei doi vor fi căsătoriţi de Justin Welby, arhiepiscop de Canterbury.

Ceremonia de la Capela St. George va fi condusă de David Conner, decan al Windsor. În total, în Capela St. George pot lua parte la slujbe aproximativ 800 de persoane, ceea ce înseamnă că prinţul Harry şi Markle vor avea o nuntă mai intimă decât cea pe care au avut-o ducele şi ducesa de Cambridge, la Westminster Abbey.

După ceremonie, cei doi miri vor străbate orașul Winsdor într-o caleașcă pentru a saluta mulțimea: „Prinţul Harry şi Meghan Markle speră că această călătorie scurtă să reprezinte o oportunitate pentru mai multe persoane să se adune în Windsor şi să se bucure de atmosfera acestei zile speciale”, a menționat Palatul Kensington în cadrul comunicatului.

Ulterior, cuplul se va întoarce de la Capela St. George la o recepţie pentru invitaţii lor, care va avea loc la St George’s Hall. Seara, prinţul Charles va organiza o recepţie privată în cinstea cuplului, la care vor fi invitați prietenii lor apropiaţi şi familia. 

Se pare că familia regală britanică este cea care va suporta cheltuielile pentru nuntă, inclusiv cele care țin de ceremonie, muzică, flori şi recepţie. Potrivit presei internaționale, unul din artiștii pe care mirii și-i doresc neapărat să fie prezenți la nuntă este cântărețul de origine britanică Ed Sheeran.

Nunta va avea loc la doar o lună după ce ducele şi ducesa de Cambridge vor deveni părinţi pentru cea de-a treia oară

 

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te