; s
Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Image (6)

Prințul Harry și Meghan Markle ar putea pierde toate titlurile și patronajele regale

18 February 2021
 

 Meghan Markle și prințul Harry așteaptă o decizie finală cu privire titlurile și patronajele regale în luna martie, atunci când vor fi reanalizate condițiile în care cei doi au renunțat la titlul de membri seniori.

Conform celor de la People, cei doi se așteaptă să le piardă patronajele regale – care reprezintă implicarea lor în numeroase organizații caritabile din Marea Britanie – care au fost acordate cuplului de către regina Elisabeta. De asemenea, se așteaptă ca Harry să-și piardă titlurile militare onorifice. (Au fost păstrate anul trecut și nu au fost transmise altor membri ai familiei regale.)

Deciziile finale nu au fost încă confirmate, dar se pare că se așteaptă ca decizia să fie luată mai devreme decât era planificată inițial, adică pe 31 martie.

Deși cuplul nu mai folosește titlurile de Altețe regale se așteaptă se le fie permis să folosescă titlurile de Duci de Sussex.

Potrivit aceleiașu surse este foarte probabil ca Regina să le impună celor doi să renunțe la orice fel de legătură oficială cu organizații sau patronaje de care au avut grijă pe toată perioada cât au făcut parte oficial din familia regală britanică.

Prin urmare, Prințul Harry va trebui să renunțe la toate titlurile militare onorifice, dar și la rolul de membru al familiei regale care susține maratonul Londrei, Rugby Football Union și Rugby Football League. Lui Meghan i se va cere să renunțe la patronajul Teatrului Național Britanic.

Probabil un rol important vor juca și declarațiile celor doi oferite în cadrul interviului cu Oprah, care va fi transmis de CBS pe 7 martie. Conform anunțului făcut de postul american de televiziune,  Meghan va vorbi pentru prima oară despre cum a devenit prințesă, despre căsătoria cu Harry, dar și despre cum este să fie una dintre cele mai urmărite persoane de pe planetă. Ulterior Harry se va alătura discuției pentru a povesti cum este viața lor în Statele Unite ale Americii și ce planuri de viitor au împreună. 

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare