Homepage  / Vedete / Vedete străine

Prințul Harry, neașteptatul motiv pentru care a scris cartea „Rezervă”. „Va ajunge ca mine. Și asta mă doare”

Prințul Harry, neașteptatul motiv pentru care a scris cartea „Rezervă”. „Va ajunge ca mine. Și asta mă doare”

de Andra Stana,

Cartea de memorii a Prințului Harry, „Spare”/„Rezervă”, a fost pusă în vânzare recent. Acum, într-un nou interviu, Ducele de Sussex a explicat care e adevăratul motiv pentru care a hotărât să își publice memoriile.

Harry susține, în ciuda faptului că a obținut și o sumă imensă de bani pentru „Rezervă” și celelalte trei volume care urmează să fie lansate, că motivul real pentru care a publicat cartea de memorii are legătură cu nepoții lui, George, Charlotte și Louis. Mai exact, prințul Harry spune acum că și-a pus sufletul de tavă și a făcut dezvăluiri uluitoare din viața sa privată tocmai pentru a-i proteja pe copiii fratelui său, scrie hellomagazine.com.

În interviul publicat pe Substack, Harry a explicat că intenția sa nu a fost aceea de a ataca familia regală. În schimb, el a spus că își face cu adevărat griji în ceea ce-i privește pe nepoții săi, copiii prințului William. „Știu că din cei trei copii, cel puțin unul va ajunge ca mine, o rezervă. Și asta mă doare, mă îngrijorează”, a spus Harry.

De ce este Harry o „rezervă”

Titlul cărții prințului Harry, Spare – Rezervă, face trimitere la o veche zicală din cercurile aristocratice, potrivit căreia primul născut al cuplului regal este moștenitorul titlului, al puterii și al averii, iar cel de-al doilea este, prin urmare, doar „o rezervă”, pentru cazul în care se întâmplă ceva cu primul născut. 

Resentimentul lui Harry de a fi „rezerva” este tema unificatoare a cărții sale. Ducele de Sussex are capitole dedicate copilăriei sale, școlii, carierei sale ca membru al familiei regale și în armata britanică, relației sale cu părinții și fratele său și vieții sale cu Meghan, până la propria lor experiență de părinți.

La începutul cărții, Harry povestește cum tatăl său, acum regele Charles, i-ar fi spus soției sale, prințesa Diana, în ziua nașterii lui Harry: „Minunat! Acum mi-ai dăruit un moștenitor și un prinț de rezervă – eu mi-am făcut treaba”. Apoi, prințul continuă: „O glumă. Probabil. Pe de altă parte, la câteva minute după această secvență comică, tata s-a dus să-și întâlnească iubita. Așadar, multe adevăruri se spun în glumă”.

Prin urmare, Harry are rolul de rezervă și i-ar fi succedat tatălui lor în cazul în care William ar fi decedat în prealabil fără a avea copii.

În prezent, fiul cel mare al lui William, prințul George, este al treilea în linia de succesiune la tron, având astfel rolul de „moștenitor“. Asta în timp ce frații săi, prințesa Charlotte și prințul Louis, ar îndeplini rolul de „rezervă”.

În ciuda preocupărilor lui Harry pentru bunăstarea lor, el a dezvăluit că William nu a fost de acord cu el în această privință și a încercat să-i explice clar Ducelui că cei trei copii ai săi nu sunt „responsabilitatea” lui Harry.

Detaliile explozive scrise de Harry în cartea de memorii

În ciuda unora dintre afirmațiile sale despre relația cu fratele și tatăl său, Harry a recunoscut, de asemenea, că a ținut ascunse unele lucruri din viața sa, deoarece știa că dacă le-ar fi împărtășit ar fi însemnat că cei doi „nu l-ar fi iertat niciodată”.

Cu toate acestea, el a împărtășit câteva detalii explozive, cum ar fi o presupusă ceartă cu William și faptul că stilul distant de parenting al tatălui său ar fi putut proveni de la Prințul Philip.

Se zvonește deja că William ar fi fost „devastat“ de unele dintre afirmațiile din carte. În acest context, Roya Nikkhah, editorul regal al Sunday Times, a vorbit despre acest subiect în emisiunea Good Morning Britain.

„[William] este devastat”, a spus ea. „Citatul pe care l-am folosit ieri a fost „arde pe dinăuntru“. Așa se simte el. A ales să nu se ia la trântă cu fratele său și să nu se răzbune, nu este ceea ce face el.”

Sursa foto: Hepta

Citește și:

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton